Poesis

Art Classique et Contemporain, Livres Audio, Science, Mystère, Android

Poezii / Poèmes RO & FR

| 0 Comentarii

Read similar posts recommended for you

Le Livre d'Or des Enfants de la Terre

  Le Livre d’Or des Enfants de la Terre, édité par le Cercle Universel des Ambassadeurs de la Paix France/Suisse, le ...

En savoir plus...

Concours

Concours

 Projets, concours et événements culturels en cours Concours International "Un Poème pour la Planète" Pendant une année, jusqu’au 22 avril 2016, nous ...

En savoir plus...

Marcel Proust, A la recherche du temps perdu

Marcel Proust À la recherche du temps perdu - Litterature audio.com    L'Œuvre Intégrale / Durée : 145 heures Du Côté De Chez ...

En savoir plus...

Beethoven

Beethoven

       « Je ne connais pas d’autres marques de supériorité que la bonté.  » Moonlight Sonata by Beethoven Ludwig van Beethoven ...

En savoir plus...

Fiodor Dostoievski – L’Idiot

Fiodor Dostoievski - L'Idiot

  Fiodor Dostoievski   Lecture : Pomme L'Idiot - Livre 1   L'Idiot - Livre 2   L'Idiot - Livre 3   L'Idiot - Livre 4   Publié par online-litterature  

En savoir plus...

E-book Ludewic

Ludewic Mac Kwin De Davy - Poèmes, livre audio, e-book

* Ludewic Mac Kwin De Davy * Aphorismes, Pensées, Philosophie   * Lire la plus belle collection de citations,  culture et sagesse classique • ...

En savoir plus...

Friedrich Nietzsche

Friedrich Nietzsche

EN: Frédéric NIETZSCHE, Beyond Good and Evil (EN) Friedrich Nietzsche, Thus Spake Zarathustra: A Book for All and None (EN) Friedrich Nietzsche, Ecce ...

En savoir plus...


 

Melancolie-mic


pagMelancolie – Traian Demetrescu

Când, primăvara, vine-n cârduri
Poporul blând de rândunele,
Eu parcă-aştept să se rentoarcă
Şi visurile mele.

Când viaţa pare mai frumoasă
Şi mai lipsită de suspine,
Eu tot aştept să se rentoarcă
Şi visele-mi senine…

Se duce vara… şi se duce
Poporul blând de rândunele,
Iar eu mă simt tot mai departe
De  visurile mele…

Africa de sub frunte – Geo Dumitrescu

Numai veşti rele mai aştept.
Numai veşti proaste mai pot aduce :
a mai murit un copac,
a mai plecat o pasăre,
cineva şi-a tăiat sufletul într-un
ciob de oglindă,
undeva, în continentul iubirii
au năvălit oamenii-cangur …Toate vânturile bat de-a-ndărătelea,
zicând că trebuie îndreptaţi arborii
pe care tot ele i-au strâmbat. Şi astfel
mortalitatea arborilor
a crescut înspăimântător –
căci nimic, o, nimic nu se poate îndrepta
fără încuviinţarea sevelor,
şi tot ce se-ndreaptă cu de-a sila
se frânge …De aceea, nu mai aştept decât veşti rele –
se vor distinge probabil şi focurile rămase,
va creşte păr aspru de cal
pe ultimele frunţi albe, strălucitoare,
nesfărâmate încă de ciomege,
şi ultimele cântece în păduri
vor fi ale gorilelor-lupi …

Până atunci, toată lumea trebuie
să se scarpine individual –
aşa e legea, aşa e obiceiul
înainte de moarte. Nu stăruiţi,
nu se acordă nici o dispensă –
doar ciungii au nevoie să se scarpine
reciproc, cu botul sau cu picioarele …

Şi între timp a mai murit un copac,
a mai plecat o pasăre,
cineva şi-a tăiat oglinda
într-un ciob de suflet,
şi oamenii-cangur se înmulţesc
în buzunarul de la spate al lumii …

Numai veşti rele mai aştept.

L’Afrique sous le front- Geo Dumitrescu

On n’attend que de mauvaises nouvelles.
On n’apporte que de mauvaises nouvelles :
Un arbre est mort,
Un oiseau est parti,
quelqu’un a coupé son âme dans un
tesson de miroir,
quelque part dans le continent de l’amour
sont venus les hommes-kangourou…Tous les vents frappent en arrière,
Disant qu’ils redressent les arbres
Qu’ils ont déformé. Comme ça
La mortalité des arbres
A augmenté effrayante –
Car rien, ô, rien ne peut se redresser
sans le consentement des sèves,
et tout ce qui se dresse avec la force
se casse …C’est pourquoi je n’attends que de mauvaises nouvelles-
Ils vont probablement distinguer les incendies restants,
Les cheveux de cheval vont croître fortement
Sur les dernières fronts blancs, brillants,
et les dernières chansons dans les bois
seront des gorilles-loup …

Jusque-là, tout le monde restera
individuel à zéro –
c’est la loi, selon la coutume
avant la mort. Ne pas insister
Il n’y aura aucune dérogation –
Seuls les mutilés ont besoin de se gratter
chacun avec son museau ou les pieds …

Et en attendant, un arbre est mort,
Un oiseau est parti,
quelqu’un a coupé le miroir
dans un morceau de son âme,
et les gens Kangourou se multiplient
dans la poche arrière du monde …

Seulement de mauvaises nouvelles j’attends.

Amintire – A. S. Puskin

Cînd zarva zilei se preface-n şoapte,
Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,
Şi-aşterne umbra străvezia noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea şi chinul,
Şi ceasurile picură-n tăcere:
În nemişcarea nopţii simt veninul
Mustrărilor arzînd pîn’la durere.
În cugetul meu trist, noiam de vise,
Sfîşietoare gînduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-şi gheamul nesfîrşit.
Şi recitindu-mi viaţa mea în silă
Blestem şi mă cutremur, plîng amar,
Dar rîndurile triste de pe filă
Răsar prin pînza lacrimilor iar.

Souvenir – A. S. Puskin


Lorsque pour le mortel se tait le jour bruyant,
Quand par les rues muettes de la ville
S’étend l’ombre à demi transparente des nuits
Et le sommeil, prix des labeurs du jour,
C’est alors que pour moi se traînent en silence
Les longs instants d’une veille accablante.
Dans cette nuit oisive en moi brûle plus fort
Au fond du cœur la dent de mon serpent ;
De pénibles pensers, des rêveries se pressent
Dans mon esprit écrasé par l’angoisse.
Le souvenir déploie devant moi sans un mot
Son long rouleau, son parchemin sans fin.
Et relisant ma vie, écrasé de dégoût,
Je ne sais plus que trembler et maudire,
Mais les lignes tristes du papier
Cassent la toile de mes larmes et soupirs.

Ce suflet trist… – Mihai Eminescu

 

Ce suflet trist mi-au daruit
Parintii din parinti,
De-au incaput numai in el
Atatea suferinti?Ce suflet trist si far’ de rost
Si din ce lut inert,
Ca dup-atatea amagiri
Mai spera in desert?Cum nu se simte blestemat
De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mari,
Luati-ma cu voi!

Quelle  âme  triste…  – Mihai Eminescu Quelle âme triste m’ont donné  
A porter mes parents,  
Si elle a pu, sans protester,  
Souffrir en secret si longtemps ?  
Quelle âme triste et sans ressort,  
Ame de metal mort,  
Si apres tant de coups du sort  
Elle ne sait qu’espérer encore ?  
Ne sent-elle pas qu’elle est damnée  
Et condamnée a desirer ?  
Venez, ô vagues de la mer,  
Venez m’arracher a la terre !

Departarea – Nichita Stanescu

Departarea se face roata cu zimti pe fusul
de taina-al auzului meu, rupind din amortitele
minti ale inca nenascutului zeu ce-asteapta
sa-l ajunga din urma pamintul, in viteza
albastra, ducind de minere o urna cu inima smulsa,
a noastra
Bate, se-aude, bate, se-
aude sfera in crestere drastica
De lacrimi soselele-s ude,
memoria subtire, elastica,
prastie pentru pietre, gondola inecata-n
Venetii copilaresti,
dinte smuls cu sfoara din
alveola, -jos orbita
Vezuviului goala.
Si esti.

Le Lointain – Nichita Stanescu

Le lointain devient une roue aux dents
enlaçant le fuseau de mystère: mon ouïe
qui tout en tournant ronge lentement
d’un dieu pas encore né son esprit engourdi.
Il attend ce dieu qu’il soit emboîté
à la Terre qui s’envole à vitesse bleu marine
emportant en guise de vivres une trace
au coeur arraché: c’est le nôtre
Il bat, on l’entend, il bat, on l’entend,
sphère croissant à crever sous la voûte divine.
Les routes dégoulinent de larmes.
La mémoire s’est évanouie, élastique
fronde à pierres, invisible gondole
sur les eaux des Venises d’en face
dent arrachée à la corde de son alvéole
en bas, l’orbite du Vésuve. Et toi tu existes.

Trec orele… – Traian Demetrescu

Trec orele ca nişte note
Din simfoniile durerei,
În urma lor rămân eterne
Melancoliile tăcerei…Tot ce-ai crezut odinioară,
Tot ce-ai visat, tot ce-a fost sfânt
Te turbură cu nesfârşitul
Şi tristul gol că nu mai sunt…Ca cerul unei seri de toamnă
Se-ntunecă pierduta minte:
Nimicul îşi întinde noaptea
Pe calea ducerei-nainte…

Uimit în loc s-opreşte omul
Ca-n faţa unui ne-nţeles:
Din gândurile risipite
Nehotărârea a cules…

Şi clară o lumină numai
Îi stă-n adâncul cugetării:
Că trece, – şi rămân în urmă-i
Nemărginirile uitării…

Corbii – Traian Demetrescu

Pe plopii ninşi
Coboară corbii-n pâlc de doliu,
Cernesc al iernei alb linţoliu,
Şi, trişti, de foame par învinşi…Cugetători,
Privesc pe cer, privesc departe;
Pe când un glas de vânt împarte
Un cântec care dă fiori…În cimitir,
Pribegi, s-au adunat la sfadă;
Iar sub uitare şi zăpadă
S-ascund mormintele în şir…

Şi pe când trec,
În a crepusculului oră,
Spre groapa unde doarme-o soră,
Şi-n suflet plânsul îl înec;

În aiurări
De spaimă inima mea moare…
Acoperite de ninsoare,
Pierdute sunt orice cărări…

Şi mă învinge
Un gând amar, ştiind că-odată
Şi peste groapa mea uitată
Vor trece corbii şi va ninge.

Mi s-a părut – Ion Horea

Cer îndurare ceasului mut, ca un păgân,
Din toamnă-n ceaţa dusă de ploi să mai rămân
În jocul tău de care va fi cândva să fug
Fricos ca o şopârlă sub frunzele de rug.
La noapte o să ningă. Spun semne din amurg.
Deasupra noastră fluvii de ciori flămânde curg,
Şi marginilor lumii parcă le dau ocol.
Bisericile-s pline de ciori ca de nămol.
Să fie mâine ziua în care m-am născut?
Aud în câmp cum timpul mai rumegă tăcut,
Şi bate vânt, şi norii se strâng în jurul lui,
Ca la un semn, spre iarnă, al meu şi-al nimănui.
Mi s-a parut o clipă ca şovăi şi că-aştept
Să mi se culce-n suflet, cu umbra, plopul drept,
Apoi trecu şi-această nedumerire-n gol,
Vârtejuri să mă poarte şi să mă-ngroape-apoi
În liniştea prelungă ce stăruie-ntre noi.

J’ai eu l’impression – Ion Horea

Comme un païen, je te demande pitié, horloge muette,
De rester encore, de l’automne du brouillard,
Dans ton jeu, puis je vais enfin partir
Lâche comme un lézard sous les feuilles.
Cette nuit, il neigera. Le disent les signes du crépuscule.
Dessus, des corbeaux affamés coulent
Comme les fleuves au tour du monde.
Les églises sont pleines de corbeaux comme de boue.
Que demain soit le jour où je suis né?
J’entends comme le temps passe silencieux,
Les vents et les nuages se rassemblent autour de lui
Comme un signe vers l’hiver, le mien ou de personne.
J’ai eu l’impression pour un moment que j’hésite et j’attends
Que le peuplier couche dans mon âme, avec l’ombre,
Puis cette confusion passa dans le vide.
Que les tourbillons me transportent et m’enterrent
Dans le silence prolongé qui reste entre nous.

***

Glasurile vieţei – Ovid Densusianu

Glasuri de aramă
Printre codri-adânci,
Glasuri ce ne cheamă
Dincolo de stânci;Glasuri peste valuri
De cântări de-argint,
Glasuri de Sirene
Ce mereu ne mint;Glasuri de morminte
Ce ne-opresc în drum
Şi ne fac să plângem
Între „ieri” şi-„acum”,

Pentru ce mai tare
Răsunaţi voi azi? –
Parcă-aleargă vântul
Peste munţi de brazi.

…Suflete, deschide
Temniţa-ngheţată
Solilor vieţei
Ce la poarta neagră –
Poarta sihăstriei –
Vin acum să bată.

Balada veştilor din ploi – George Ţărnea

Mulţumeşte-te să-mi scrii
Câteva cuvinte calde,
Când va fi să mi se scalde
Umbra vieţii-n aporii.Eu voi sta, oricum, atent,
Sprijinindu-mă de-o rază,
La-nţelesul viu din frază
Şi la frigul tău latent.Dacă tot mi-e dat să mor
Inainte-ţi cu o vreme,
Voi ajunge, nu te teme,
Să-mi transform plecarea-n nor.

Şi-or să cadă mai apoi,
Dinspre mine către tine,
Veşti de dragoste, ştii bine,
Risipite-n nişte ploi.

Tristețe – Alfred de Musset

Iubire, vlagă, încântare
Și viață, tot s-a irosit;
Și chiar mândria-mi, pentru care
Drept geniu-am fost pecetluit.Când Adevărul l-am găsit,
Credeam că-i un prieten mare;
Dar după ce l-am cântărit,
Simții o scârbă-ngrozitoare.Și totuși, vai, nimic nu știe
Cel ce să-l afle întârzie;
Căci pururi el va lumina!

De sus, Cel Sfânt răspuns îmi cere:
”Tot ce mai am ca mângâiere
E lacrima ce-am plâns cândva!”

Tristesse

J’ai perdu ma force et ma vie,
Et mes amis et ma gaieté;
J’ai perdu jusqu’à la fierté
Qui faisait croire à mon génie.

Quand j’ai connu la Vérité,
J’ai cru que c’était une amie ;
Quand je l’ai comprise et sentie,
J’en étais déjà dégoûté.

Et pourtant elle est éternelle,
Et ceux qui se sont passés d’elle
Ici-bas ont tout ignoré.

Dieu parle, il faut qu’on lui réponde.
Le seul bien qui me reste au monde
Est d’avoir quelquefois pleuré.

Ultimele versuri – Alfred de Musset

De optsprezece luni ornicul meu
Trist, îmi tot sună moartea la ureche.
De optsprezece luni de griji și veghe
Simt și văd moartea-n orice loc, mereu.Cu cât făptura mea se-mpotrivește,
Cu-atât instinctul morții nu-mi dă pas,
Și-atunci când îndrăznesc să fac un pas,
Simt inima în piept cum se oprește.Puterile-mi se duc, necruțătoare;
Chiar și odihna parcă e-un frământ;
Ca un biet cal greu istovit și frânt,
Curaju-mi stins se clatină și moare.

Derniers vers- Alfred de Musset

L’heure de ma mort, depuis dix-huit mois,
De tous les côtés sonne à mes oreilles,
Depuis dix-huit mois d’ennuis et de veilles,
Partout je la sens, partout je la vois.

Plus je me débats contre ma misère,
Plus s’éveille en moi l’instinct du malheur ;
Et, dès que je veux faire un pas sur terre,
Je sens tout à coup s’arrêter mon coeur.

Ma force à lutter s’use et se prodigue.
Jusqu’à mon repos, tout est un combat ;
Et, comme un coursier brisé de fatigue,
Mon courage éteint chancelle et s’abat.

***

Ani şi vârste – Geo Bogza

Cineva din mine, căruia nu i-a rămas străină nici o suferinţă
Are, de când mă ştiu, şapte mii de ani.Cineva din mine, care nu se lasă corupt de glorii deşarte
Are, cu tot mai multă îndărătnicie, şaptesprezece ani.Iar vârstele obişnuite ale vieţii omeneşti
Nu îmi ating în nici un fel esenţa.

Am avut toată viaţa şapte mii de ani,
Dar trecând prin ispitele şi ticăloşia lumii,

Iconoclast şi tot mai plin de revoltă,
Am să mor de şaptesprezece ani.

Corbii – Mihai Codreanu

Din iarna sufletului meu porneşte
Un stol de corbi spre zările cernite:
Sunt dorurile mele nemplinite;
… Şi-n iarnă cugetarea-mi viscoleşte.În gemete pustii se prelungeşte
Ca-n golul unei vetre părăsite;
… Şi corbi sporesc în cete înmiite…
Şi stolul tot mai jalnic croncăneşte!…Nu văd în zări nici urma unei stele;
Doar viscolul din gândurile mele
Tot mai pornit prin gerul lui mă poartă…

… Iar corbii, presimţindu-şi trista pradă,
Spre inima-mi pe jumătate moartă
Îşi năpustesc sălbatica grămadă…

***

Amurg de noiembrie – Mihai Codreanu

Cad frunze-ngălbenite, cad mereu…
… Şi vântul geme-n toamna-ntârziată
Şi fiecare frunză scuturată
Cuprinde-o lacrimă din pieptul meu.
Mă simt străin de tot ce mă-nconjoară,
De mine însumi chiar mă simt străin…
Şi-al sării trist şi-ntunecat declin
În giulgiul său de nouri mă-nfăşoară.
O negură de corbi se-nalţă-n stol
De pe-un copac cu ramuri despoiate
Şi-ntr-un potop de strigăte stacate,
Sfidând amurgul, se topeşte-n gol.
Îmi amintesc de vremea de-nainte,
De fluturi şi de flori îmi amintesc…
Şi cum pe drumuri singur rătăcesc,
De tine, draga mea, mi-aduc aminte:
Cum te-aşteptam în braţe să te strâng
Pe banca din aleea solitară,
Pe când în străvezia primăvară
Privighetorile cântau în crâng!
Era pe-atunci speranţă-n orice rază
Şi dor în orice floare… şi era
Atâta poezie, draga mea.
… Şi văd cum toate-acum se-nmormântează.
Iar peste moartea sufletului meu,
Ucis şi el de-a Firii grea durere,
Încet se lasă noaptea… şi-n tăcere
Cad frunze-ngălbenite, cad mereu…

O, brad frumos… – Radu Gyr

O, brad frumos, ce sfant pareai
in alta sarbatoare.
Ma vad copil cu par balai
si ochii de cicoare.
Revad un scump si drag camin
si chipul mamei sfinte,
imagini de Craciun senin
mi-apar si azi în minte.Un brad cu daruri si lumini
in amintiri s-arata.
In vis zambeste ca un crin
copilul de-altadata.
Intregul cer era deschis
deasupra fruntii mele.
Azi strang doar pulbere de vis
si numai scrum din stele.Copil balai, Craciun si brad
s-au stins in alte zile.
Azi, numai lacrimi cad
pe-ngalbenite file …
Azi nu mai vine Mos Craciun
cu barba-i jucause,
ci doar tristetile mi-adun
sa-mi planga langa use…

In bezna temnitei ma frang
sub grele lespezi mute,
si-mpovarat de doruri plang
pe amintiri pierdute.
Omatul spulberat de vant
se cerne prin zabrele
si-mi pare temnita mormant
al tineretii mele…

***

 

Iisus în celulă – Radu Gyr

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, în celula
si-L facea mai inalt si mai trist.Mainile Lui pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.Uimit am sarit de sub patura sura :
– De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a făcut semn ca să tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina :
– Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea căpătâna
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani…

Când m-am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula si era luna,
numai Iisus nu era nicairi…

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul : nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
cu sulita lor m-au strapuns…

– Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .
Din luna venea fum de catui…
M-am pipait… si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.

Jésus dans la geôle – Radu Gyr

Cette nuit Jésus entra dans ma geôle
Oh, qu’il semblait triste et grand, le Christ
La lune Le suivait dans la geôle
Le rendant plus grand et plus triste.
 
Ses mains semblaient des lys sur les tombeaux
les yeux si profonds comme des taillis.
La lune Lui tissait l’argent sur le manteau
d’argent lui couvrant les bras meurtris.
 
Surpris j’ai jailli de ma grise couche :
– D’où viens Tu, de quel temps, Seigneur?
Jésus posa tranquille le doigt sur sa bouche
et me fit un signe rédempteur.
 
Près de moi sur la natte Il s’est assis :
– Mets ta main sur ces plaies miennes !
Les chevilles marquées de traces rougies
comme s’il avait jadis porté des chaînes.
 
Soupirant il étendit ses os meurtris
sur ma natte pleine de cafards
La lune luisait, mais les épaisses grilles
allongeaient sur Sa neige traits blafards.
 
Semblait la geôle une montagne, semblait une Golgotha
et fourmillaient les poux et les souris
J’ai senti comme ma tête sur mon bras tomba
durant un millénaire je dormis …
 
Sortant du sommeil comme d’une profonde lagune,
des pailles un parfum de roses embaumait.
J’étais en geôle et il faisait lune,
seulement Jésus nulle part n’était …
 
J’ai tendu mes bras, personne, silence.
J’ai demandé au mur qui n’a pas bronché !
Seules les raies glacées, pointées comme des lances
de leurs piques m’ont transpercé …
 
– Seigneur, où es-tu ? j’hurlai vers les barreaux.
De la lune sortait une fumée d’amadou
J’ai tâté mes mains … alors, sur leur dos,
j’ai retrouvé les marques de Ses clous.

[S-a rotit] – Tristan Tzara

S-a rotit în jurul farului aureola păsărilor albăstrite
În jumătăţi de întuneric sfredelind depărtarea vapoarelor
Şi-au căzut în apă ca rămăşiţele arhanghelilorS-a stricat pâinea şi floarea
În lazarete zac ca snopii veştejiţi prietenii noştri
Singură coşi fiului tău gânduri diferiteNumai trenul îşi târăşte aburii
Ca goana animalului rănit, cu măruntaiele zdrobite

Tourné – Tristan Tzara

L’auréole des oiseaux bleus se retourna autour du phare
Dans la demi-obscurité en cassant le lointain des navires
Et ils sont tombés dans l’eau comme des restes des archangesLe pain et le tournesol sont écrasés
Dans les lazaretes restent nos amis comme les gerbes fanées
Seule tu vas coudre à ton fils de différentes penséesSeulement le train traîne ses vapeurs
Comme la poursuite d’un animal blessé, avec les abats écrasés

***

Spleen – Mihai Codreanu

Sinteză sub soare

De neurastenie fugărit,
M-am dus să caut linişte la ţară;
Dar monotona pace seculară,
Cântată de poeţi, – m-a plictisit.

Lumine-n zori şi umbre-n asfinţit…
Şi toamnă, iarnă, primăvară, vară…
Şi-n casă gol… şi-acelaşi gol afară…
Şi totul repetat necontenit.

Oraş ori sat, – netrebnice fermente,
Aceleaşi în palate turbulente
Şi-n paşnicul colibelor azil.

Oriunde trudă fără de repaos…
Şi-n sfere vide: Astrul inutil,
Perpetuând banalitatea-n haos.

Într-un miez de noapte – Mihai Codreanu

A mai trecut o zi din viaţa mea
Şi-acuma-n miez de noapte-i plâng sfârşitul;
Dar îmi trimite vorbă Preaslăvitul:
„Cu ce te-ai fi ales, de nu trecea?

În vreme clipa dacă-ncremenea,
Ţi-ar fi rămas în noapte răsăritul…
Şi-n volbură ţi-ar fi rămas zenitul…
Şi slava ta-n gheenă rămânea…

Când trecerea e singura tărie,
A veşniciei nestatornicie
N-o tângui cu plânsul tău nerod;

Ci-ncântă-te că-i clipa trecătoare,
Căci, floare de n-ar trece, n-ar fi rod
Şi rodul de n-ar trece, n-ar fi floare”…

***

Amurgul solitarului – Mihai Codreanu„Seul le silence est grand, tout
            le reste est faiblesse.”
                                 Alfred de VignySenin amurg, coboară-ţi lin tăcerea
Pe inima-mi de doruri chinuită…
Şi-n măreţia ta nemărginită,
Îmi farmecă şi-nvăluie-mi durerea.În tine doar de aflu mângâierea
De-a nu mai şti de soarta mea trudită,
Căci mintea îmi adoarme liniştită
Şi-ţi sorb numai prin simţuri adierea.Nici visuri n-am, nici cugetări deşarte;
De lumea-ntreagă nu mă mai desparte
Nici fericirea, nici nefericirea;Nu simt atunci iubire şi nici ură,
Mă soarbe-n largul ei nemărginirea
Şi mă topesc în sânul tău, Natură…
Singurătate – Demostene Botez

Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.

Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.

Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.

Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.

***

Când – Virgil Carianopol

Când vrei să vezi prin timpul ce desparte
Şi nu mai poţi străbate de desiş,
Închide ochii şi-ai să vezi departe
Ce nu mai poţi vedea cu ei deschişi.Când vrei  să fii de depărtări  aproape
Şi nu mai poţi, oricât ţi-ar fi de greu,
Te depărtează şi mai mult de toate,
Că depărtarea-apropie mereu.

Mama de departe – Nichifor Crainic

Lângă lacul larg-înfiorat şi pal,
Te-am văzut în toamnă rămânând pe mal,
Profilată trist pe cerul sângeriu,
Printre foi căzute prea de timpuriu,
Cu năframa-n care căutai să-ngropi
Sfâşiatul suflet risipit în stropi,
Mamă de departe.
Şi de-atunci mereu
Lacrimile tale cad în gândul meu :
Frunze veştejite peste lacul pal
Turburându-i veşnic sfărâmatul val.

 

 

 

Publié par

A ne pas manquer :

  • Zofia Walas – WYBRANE WIERSZEZofia Walas – WYBRANE WIERSZE WYBRANE WIERSZE VERSURI ALESE Traducere din limba poloneză: Valeriu Butulescu E-book   Visul ca extensie a realităţii   Aprofundarea clară, imersiunea în […]
  • GenesisGenesis La Genèse - Citations Latines Création Vidéo Musique et Peinture Poesis Bibliothèque Classique - Biographies et œuvres Fiat lux! "Que la Lumière soit !" (Să fie […]
  • Viorel DarieViorel Darie Scriitori români contemporani * Viorel Darie * Nascut la 13-07-1950 la Moldoviţa, Suceava Studii : Facultatea de matematica din Univarsitatea "Al.Ioan. Cuza" - […]
  • Maissa Boutiche – Je suis femmeMaissa Boutiche – Je suis femme Maissa Boutiche - Je suis femme   Au Mont de ma modestie D’un coup, j’ai découvert le pot aux roses Ses paroles étaient miel Dans des odes et proses, masquées Dans […]
  • Mihai Eminescu – Hypérion, Livre audio, FR & ROMihai Eminescu – Hypérion, Livre audio, FR & RO Mihai Eminescu - Hypérion Mihai Eminescu LUCEAFĂRUL - Hypérion versiune franceză de George Pruteanu (1970) Il était une fois, jadis, Jadis, il y a […]
  • Les larmes se ressemblent (Louis Aragon)Les larmes se ressemblent (Louis Aragon)     Louis Aragon   Dans le ciel gris des anges de faïence Dans le ciel gris des sanglots étouffés Il me souvient de ces jours de Mayence Dans le Rhin […]

Lasă un răspuns

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.


Blue Captcha Image Refresh

*

Follow

Get every new post on this website delivered to your Inbox.

Join other followers: