Poesis

Art Classique et Contemporain, Livres Audio, Science, Mystère, Android

Zofia Walas – WYBRANE WIERSZE

| 0 Comentarii

Read similar posts recommended for you
A la recherche du temps perdu (Marcel Proust)

A la recherche du temps perdu (Marcel Proust)

À la recherche du temps perdu, Œuvre Intégrale de Marcel Proust 1. Du côté de chez Swann - Marcel Proust 2. Deuxième ...

En savoir plus...

Fiodor Dostoievski – L’Idiot

Fiodor Dostoievski - L'Idiot

  Fiodor Dostoievski   Lecture : Pomme L'Idiot - Livre 1   L'Idiot - Livre 2   L'Idiot - Livre 3   L'Idiot - Livre 4   Publié par online-litterature  

En savoir plus...

Le Livre d'Or des Enfants de la Terre

  Le Livre d’Or des Enfants de la Terre, édité par le Cercle Universel des Ambassadeurs de la Paix France/Suisse, le ...

En savoir plus...

Concours

Concours

 Projets, concours et événements culturels en cours Concours International "Un Poème pour la Planète" Pendant une année, jusqu’au 22 avril 2016, nous ...

En savoir plus...

E-book Ludewic

Ludewic Mac Kwin De Davy - Poèmes, livre audio, e-book

* Ludewic Mac Kwin De Davy * Aphorismes, Pensées, Philosophie   * Lire la plus belle collection de citations,  culture et sagesse classique • ...

En savoir plus...

Beethoven

Beethoven

       « Je ne connais pas d’autres marques de supériorité que la bonté.  » Moonlight Sonata by Beethoven Ludwig van Beethoven ...

En savoir plus...

Friedrich Nietzsche

Friedrich Nietzsche

Ainsi parlait Zarathoustra - Livre audio Ecce homo Gloire et éternité L'Antéchrist - Livre audio Le Crépuscule Des Idoles - Livre audio Morale d’étoiles NIETZSCHE ...

En savoir plus...


Zofia


WYBRANE WIERSZE
VERSURI ALESE

Traducere din limba poloneză: Valeriu Butulescu

E-book

 

Visul ca extensie a realităţii

 

Aprofundarea clară, imersiunea în apele cristaline ale lirismului pur, fără a le tulbura prin construcţii stridente sau exprimări şocante este fără îndoială o artă. Poezia trebuie să trezească emoţii înalte, nu seisme sau convulsii. Valurile puternice, talazurile cutremurătoare sunt fenomene de suprafaţă, zbucium superficial. Metafizica mării, alambicatele fenomene ale spiritului se consumă în profunzimea apelor sufleteşti.

Poezia Zofiei Walas se înscrie în cheia de mai sus, distingându-se prin exprimare calmă şi construcţie simplă, în ciuda vastei şi agitatei tematici abordate: iubirea, perenitatea sentimentului adevărat, nostalgia trecutului.

Poeta îşi defineşte elocvent stilul în poezia „Fără partituri”, unde declară: „ În versurile mele nu găseşti flori de magnolie, / Safire, turcoaze ale cerului”. Versul ei se vrea liber, în afara canoanelor metodologice, scăpat din corsetul teoriei estetice. Fără preţiozităţi şi fără floricele. Versul trebuie să se înalţe, natural şi fermecător, asemenea cântecului privighetorii, atât de armonios, deşi nu are la bază partituri meşteşugite. Versul trebuie să fie emoţie pură. Poeta adoră florile, dar vrea ca acestea să crească în grădină, iar bijuteriile strălucitoare să se păstreze în casete, nu în structuri poetice.

Zofia Walas respectă cuvântul, care este materia primă a operei oricărui poet. Aşa plate cum apar la prima vedere, cuvintele au forţa de a schimba „optica adâncului” . Dar, în „Sunete curgătoare”, într-o invocaţie înaltă, adresată Divinităţii, cuvintele par depăşite de grandoarea subiectului. Cum să-L abordezi pe Dumnezeu în cuvinte, când acestea sunt „doar sunete care curg pe valuri”? Asemenea lui Nichita Stănescu, poeta crede în forţa de expresie a necuvintelor. Pentru că Divinitatea înţelege gândurile oamenilor, fără a apela la cuvinte.

Poeta reia, într-o manieră modernă, teme mitologice. În „Galateea”, autoarea sculptează „cu dalta gândului” forma abstractă a idealului, şlefuit perfect de iubire. Această „ideie de frumos – creaţie a binelui” nu este opera artistului, ea a existat din totdeauna. Este Monada eternă, preexistentă, care doar trezeşte Pygmalion-ul, geniul cel bun care fiinţează în fiecare creator .

Într-o relaţie de quasiidentitate se găsesc alte două zeităţi păgâne: Eros şi Thanatos, guvernatori ai iubirii şi ai morţii. Pentru că atât dragostea, cât şi viaţa se găsesc „în flacăra care se stinge brusc”.

Poeta are un vocabular flexibil, recurgând adesea la paracuvinte. Astfel, „fărăiubirea” apare ca stare de spirit, solitudinea unor flori rupte, închise într-un vers, „fără apă şi fără lumină”.

În ochii verzi ai iubitului femeia descoperă anotimpul marilor speranţe: primăvara, care a venit singură, atrasă de mirajul cuvintelor. Pentru că, dacă lumea este zidire divină, iubirea este una pământeană: se preumblă pe potecile cuvintelor, fiindcă „Iubirea au născocit-o poeţii.”

Poeta recunoaşte hegemonia cuvântului. E adevărat, versurile par să fie simple cuvinte. Însă „cuvintele asemenea păsărilor, sunt făcute să zboare” . Pentru că atunci când se unesc în delicate structuri poetice, ele se transformă în cuiburi ale magiei, în cheie care deschide spaţiul, în „păsări care au zburat peste măsura propriilor aripi”.

Ca personaj, iubitul este demitizat, redus la starea de înger terestru. E suficient că e om. Pentru că omul nu este altceva decât un „înger fără aripi”. Iar în călimara răsturnată a poetei au rămas cuvintele încă nescrise. Peniţa uscată scrie peren, în profunzime: gravează amintirea.

Actul creaţiei conduce la dăruire totală. Poeta intră într-o altă dimensiune a lucrurilor, declarându-se „Ruptă – fără rezerve – de mine însămi”. Versurile ei alcătuiesc o fină ţesătură în fibra căreia autoarea induce „iubirea fără măsură.”

Ipostaza angelică a iubitului imaginar reapare în „Înger invizibil”. Atingerea palmelor sale au ceva din candoarea sărutului de fluture. Iubitul este fără îndoială înger. „Pentru că te simt oriunde, dar niciodată nu te văd.”

Acelaşi iubit sublim, la limita imaginarului, transpare în poezia „Mai iute decât vântul”. Poeta îi prinde din zbor cuvintele, din care împleteşte versuri candide, pe care se ridică, plenar, iubirea, vara sufletului omenesc. Din păcate vara este uvertura însorită a toamnei, când visele calde îşi iau zborul.

Având o savoare elegiacă, „Atingerea nopţii” readuce în prim-plan fragilitatea iubirii, transpusă ca un vis al nopţii, volatilizat dimineaţa, în contact cu cenuşiul cotidian: „Pleci atunci când se face ziuă, / Pentru că eşti vis, atingere a nopţii.” De aceea noaptea este invocată, ea fiind templul reveriei, când prejudecăţile şi opreliştile lumeşti se prăbuşesc. Dar lumea nopţii este inconsistentă, ireală. Visul este doar o extensie a realităţii, pe care poeta o doreşte şi o aşteaptă: „Transformă-te în tabloul bucuros al zilei. / Ieşi din ramă, scufundă-te în existenţă.”

Bucuria iubirii erupe în miniatura „Clipe şlefuite”. Clipele petrecute în compania fiinţei iubite constituie momente de fericire supremă, ele au valoarea unor diamante, care se poartă în inimă, decent şi discret, „În loc de briliante pe deget”.

Poezia are darul de a imortaliza clipe de fericire efemeră. Ideea este admirabil fixată, clar şi cursiv, într-o altă miniatură lirică, „Vraja”, astfel: „Ştiu deja unde pot să te caut, / Atunci când puterea dorinţei mă frământă. / Pentru că iubirea a făcut o minune, / Te-a prefăcut în vers / Înainte ca vraja să se frângă.”

Poezia de dragoste a Zofiei Walas, închegată de cele mai multe ori în formule miniaturale, de o concizie aproape matematică, elaborate cu maximă economie de cuvinte, emoţionează suav, devoalând o lume interioară originală şi complexă, care fascinează prin bogăţie şi diversitate.

 

VALERIU BUTULESCU

 

 Z TOMU „ZWODZONE SZCZĘŚCIE”

ZA MAŁO

                                                                      Dla tych, co mają tak za tak – nie za nie,
                                    Bez światło – cienia…
                                                        C.K.Norwid

Nie obejmę Cię słowem,
Więc słowa nie szukam.

A łańcuch fraz zniszczony,
Pękają ogniwa.

„Tak” i „nie” się stykają
I znaczą to samo.

Jak poskładać, powiązać, powiedzieć?
Samo „kocham” to przecież za mało.

*

Din volumul „FERICIRE AMĂGITĂ”

                                                                     
 PREA PUŢIN

                                                      Pentru cei ce da e da – nu e nu
                                            Fără lumina – umbrei…
                                                                C.K. Norwid

Nu Te cuprind în cuvânt,
Deci nu caut cuvântul.

Iar lanţul frazelor e distrus
Se sparg zalele.

“Da” şi “nu” se ating
Şi înseamnă la fel.

Cum să alcătuieşti, să legi, să spui?
Doar “iubesc” e totuşi prea puţin.

*

 BEZ PARTYTUR

W moich wierszach nie znajdziesz kwiatów magnolii,
Szafirów, turkusów nieba.

Kwiaty wolę w ogrodzie,
Klejnoty w szkatułce
A niebo?

Niebo można kreślić tylko skrzydłem
W wysokim locie.

Ptak bez partytur śpiewa.

*

FĂRĂ PARTITURI

În versurile mele nu găseşti flori de magnolie,
Safire, turcoaze ale cerului.

Florile le vreau în grădină,
Giuvaerele în casete
Iar cerul?

Cerul poate fi trasat doar de aripă
În zbor înalt.

Pasărea cântă fără partituri.

*

STOKROTKI

Tylko stokrotki kwitną na podwórku.
Wniosły swe kwiaty aż na schody.
Żeby dojść tutaj pokonały górkę.
Takie są silne te polskie ogrody.

I wielki kasztan kłania się tu nisko,
Suche konary swe przykrył kwiatami.
Liśćmi całuje stokrotki i trawę,
Że taki stary sam byś nie dał wiary.

Swoje gałęzie rozpostarł na trawie,
Jak baldachimem przykrył okrąg ziemi.
Taki jest wielki, a kłania się nisko.
Musisz zobaczyć, aby w to uwierzyć.

No i ta studnia, co kiedyś dawała
Wodę spragnionym, czerpaną latami.
Ludzie z niej pili, zwierzęta i ptaki.
A nawet kwiaty, gdy sucha pora
Rosę spijała wcześnie.

Kiedy tam jadę, a ludzie mi mówią:
„Nie ma nikogo, już wszyscy odeszli”,
Wiem to, jednakże do końca nie wierzę,
Są przecież jeszcze: kasztan, studnia,
No i te stokrotki.

*

MARGARETE

Doar margarete înfloresc în curte.
Şi-au întins florile până la scări.
Ca să ajungă până aici au urcat dealul.
Aşa puternice sunt grădinile noastre.

Şi marele castan se pleacă adânc,
Crengile uscate şi le-a acoperit cu flori.
Cu frunzele sărută margaretele şi iarba.
Că nu-ţi vine să crezi că e aşa bătrân.

Cu ramurile sale atinge iarba,
Baldachinu-i acoperă rotundul pământului.
E-atât de mare şi se pleacă adânc.
Trebuie să vezi pentru a putea crede.

Iar fântâna aceasta, care cândva dădea
Apă celor însetaţi, atâţia-ani la rând
Oameni au băut din ea, animale şi păsări.
Ba chiar şi florile, în anotimpul uscat
Au supt rouă înainte.

Când merg acolo, iar oamenii îmi spun:
“Nu mai e nimeni, au plecat cu toţii”,
Ştiu că-i aşa, şi totuşi nu cred întru totul.
Au rămas încă fântâna, castanul,
Şi aceste margarete.

*

OBRAZ

                                                    Największa sztuka zawsze powraca
                                            do kruchości kondycji ludzkiej
                                                                                Francis Bacon

Z bólu nie mogę mówić Panie
Jęku nie słychać z ust otwartych
Krzyk niemy – słowa skamieniały
W płótnie Bacona – mej rozpaczy.

Mówię do Ciebie ciszą, Panie,
Głuchym kolorem z toni farby.
Żal to czy smutek, ból czy trwoga?
Czy ma znaczenie tło rozpaczy?

Krzyczę do Ciebie ciszą, Panie.
Słowa przybrały pędzla kształty.
Czy Ty rozumiesz mój ból, Panie?
Czy on coś znaczy? Czy coś znaczy?

*

TABLOU

                                                  Arta cea mai înaltă se întoarce totdeauna
                                la fragilitatea condiţiei umane.
                                               Francis Bacon

Nu pot vorbi de durere, Doamne
Nu se aude geamătul din gura deschisă
Strigătul mut – împietrit în cuvânt
În pânza lui Bacon – a disperării mele.

Ţie îţi vorbesc prin tăcere, Doamne,
Cu surda culoare din abisul vopselei.
Jale sau tristeţe, durere sau dârzenie?
Oare are însemnătate fondul disperării?

Te strig prin tăcere, Doamne.
Cuvintele au luat forma penelului.
Oare Tu îmi înţelegi durerea, Doamne?
Oare ea înseamnă ceva? Înseamnă ceva?

*

PŁYNĄCE DŹWIĘKI

Słowa są płaskie jak powierzchnia wody
Z lustrem, co obraz czasami odbija;
Optykę głębi zmienia jednak zawsze
I dno najczęściej ukrywa.

Jak mam do Ciebie modlić się słowami?

To tylko dźwięki płynące po fali,
Pod nimi głębie wszystkich oceanów
Rafy koralowe czyste i zmurszałe statki
Ty widzisz, Panie.

Ty widzisz wszystko Boże Nieskończony,
Bez słów rozumiesz moje myśli.
Przyjmij modlitwy próbę nieudolną.
Amen słów najcichszych.

*

SUNETE CURGĂTOARE

Cuvintele sunt plate ca suprafaţa apei
Cu oglinda-i care uneori reflectă tabloul;
Schimbând întotdeauna optica adâncului
Ascunzând cel mai adesea prundul.

Cum să mă rog, Ţie, în cuvinte?

Ele sunt doar sunete ce curg pe valuri,
Sub care se află abisul tuturor oceanelor
Recife curate de corali şi vase putrede
Tu vezi, Doamne.

Că Tu vezi totul, Dumnezeule Nesfârşit,
Fără cuvinte îmi înţelegi gândurile.
Primeşte inabila-mi încercare de rugăciune.
Aminul celor mai tăcute cuvinte.

*

 STAW

Nie płacz wierzbo nade mną,
Bo żal twój jeszcze bardziej przepełnia me zdroje.

Lustro wody, co postać twą wiernie oddaje,
Nie utrzyma nadmiaru łez Twoich.

*

ELEŞTEU

Nu mă plânge, salcio,
Că mai tare-mi va umple zăvoiul a ta jale.

Oglinda apei, ce reproduce fidel chipul tău,
Nu va putea susţine preaplinul lacrimilor Tale

*

ZACUMOWANA KRA

Ciało moje przezroczystym lodem,
Zimno chroni moją egzystencję,
Słońca lękam się jak kiedyś Ikar
Ciepło topi mnie i zmienia w wodę.

Resztką ciała mojego się rzucam
W wodę zimną, co ze mnie powstała,
Lecz nie tonę, gdyż krą tylko jestem
I nie płynę, przy brzegu zostałam

*

BANCHIZĂ ANCORATĂ

Corpul meu, cu gheaţă transparentă
La rece îmi apără existenţa,
Mă tem de soare, ca Icar pe vremuri,
Căldura mă topeşte şi mă preface-n apă.

Cu restul corpului meu mă arunc
În apa rece, ce din mine provine
Dar nu mă scufund, fiind doar banchiză
Şi nu curg, ci rămân la mal.

Zofia Walas – WYBRANE WIERSZE

A ne pas manquer :

Lasă un răspuns

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.


Blue Captcha Image Refresh

*

Follow

Get every new post on this website delivered to your Inbox.

Join other followers: