---

 

Valeriu Butulescu 

Traducere din limba poloneză: Valeriu Butulescu

e-book

---

Bernadeta Krawiec
Beata Kępińska
Edyta Maria Hanslik
Renata Batko
Wacław Kostrzewa
Aleksander Sokołowski
Wojciech Wiercioch
Katarzyna Bereta
Jolanta Szymska-Wiercioch
Michał Pietniewicz
Antonina Sebesta
Jerzy Paruszewski
Aleksander Nawrocki
Marzena Mackojć
Stefan Żagiel
Paweł Mendakiewicz
Krystyna Krzyżanowska-Nastulczyk
Barbara Gruszka-Zych
Zofia Walas
Benedykt Kozieł
Krystyna Godlewska
Ryszard Grajek
Zbigniew Teper
Franciszek Nastulczyk
Jan Szafron
Ewa Witke
Barbara Solarska
Tomasz Gruca
Piotr Zemanek
Magdalena Wegrzynowicz-Plichta
Mirosłav Bruck
Juliusz Erazm Bolek
Barbara Jurkowska
Stefan Jurkowski
Uta Przyboś
Ludmiła Janusewicz
Mieczysław Kozłowski
Zbigniew Milewski
Anna Magdalena Mróz
Kazimierz Świegocki

 

Bernadeta Krawiec

 

Flori de iarnă

 

Ceva s-a-ntâmplat cu ferestrele noastre-  îngheţate.
Geamurile s-au acoperit de flori minunate.
Pojghiţa de gheaţă ceva mai groasă jos,
Tulpini şi frunze ascunde în corpul ei lucios
În vârful tulpinilor, muguri mari de albăstrele,
Maci de câmp, flori de borangic, lalele.
Toate au înflorit deja, în ciuda iernii grele.
Nu se tem de frig, cum lumea se teme.
Chiar dacă vara capetele-şi ridică spre lumină,
Acum se roagă ca frigul mai mare să vină.
Pentru că în noapte le-a pictat chiar gerul,
Şi terminându-şi opera el şi-a ascuns penelul.

 

 

Beata Kępińska

 

Veşnica naivitate

 

caut chihlimbar

comoară din arbore răşinos

esenţă pietrificată a vitalităţii

picături ale vechiului soare

cu ADN-ul unui ţânţar preistoric

care pentru naivitatea sa

a plătit cu veşnicia.

 

Edyta Maria Hanslik

 

tu m-ai creat din nou

 

în culoarea cuvintelor

 

în gesturile mai apropiate decât respiraţia

şi în palmele împletite în păr

în clipitul dulce al genelor

 

în tot ce e atât de natural

atât de simplu şi adesea atât de irealizabil

 

visele trezite

au început iar să şoptească pe la colţuri

 

m-am născut iar pentru tine

printre ceţurile inspiraţiei

 

să nu promiţi că rămâi

pur şi simplu să fii

 

 

Renata Batko

 

Fluturi

 

Aripile fluturilor

negri – evantaie

ce acoperă soarele

au trecut ani luni

nu luaţi momentele clare

nu e în puterea voastră

eclipsarea soarelui

nu ştiţi nimic

despre mişcarea planetelor

în configuraţia sfârşitului

 

Wacław Kostrzewa

 

Satul meu

Acest sat este un mic punct

pe harta rutieră

noaptea doarme în vale

 

acoperit de livezi

îl vizitează căprioarele

şi vânturile câmpului

 

aici fiecare zi are alt miros

toamna cântă din Chopin

căldăraşii recită versuri

în păduri încă

mai freamătă tinereţea mea

 

Aleksander Sokołowski

 

* * *

Aripile ereţilor taie aerul

în bucăţi de forme diferite.

Prefac spaţiul

în corpuri geometrice

asemenea unor insule.

Aterizează pe ele

de parcă ar fi din puf.

 

Wojciech Wiercioch

 

Întoarcerea

 

Munţii răpitori se înfig
în cerul verde cenuşiu, vânătorii blânzi
cară acasă vulpea. Pasărea neagră
se roteşte deasupra oraşului alb.
Bătrânii se încălzesc lângă foc,
pe cei tineri îi încintă gheaţa. Hokey-ul
concurează cu dragostea, biserica
doarme sub plapuma iernii.
Pieter Bruegel stă lângă mine
– cu vîrful pensulei- (ca un cioc de pasăre)
arată spre fortăreaţa mistică – mănăstirea –
înconjurată de stânci, troiene de zăpadă,
indiferenţa oamenilor, entuziasmul duhurilor.
În turn, la fereastră, aplecat deasupra Bibliei
stă un călugăr. Este tânăr, capabil,
îndrăgostit. Îi invidiază pe vânători,
pe pictori, pe patinatori. Vrea să se întoarcă
la viaţă – scrie „Întoarcerea”.

Katarzyna Bereta

Îngerul

se grăbea
spre cer

la jumătatea drumului
văzu pământul

s-a oprit
o clipă

a rămas
peste veacuri

 

Jolanta Szymska-Wiercioch

 

Deconspirare

 

prea repede iubim
(poate numai noi poeţii)
prea repede înşelăm
(femeia bărbatul cuvântul)
prea repede abandonăm
(când ne resping pe noi poeţii)
prea repede trecem
(toţi)
în spatele geamului
prea repede trece fiecare pas al nostru
(de fapt un pas pe gheaţă)
prea repede punem talpile
(feminine şi masculine)
pe geam.

pentru cei fără patine
lovitura este şi mai puternică

Michał Pietniewicz

 

Acoperire

 

stau goi la marginea stâncii
tot ce bem, tot ce scoatem din noi
la drept vorbind nu înseamnă prea mult

doar ceea ce e ascuns înseamnă ceva
dar poeţii nu ştiu acest lucru
poate îl ştiu psihiatrii în halate albe
poate Iisus în cearceaful său de lumină

dar înainte de a mă împinge acolo încă
voi fi în stare să scriu ceva măr copac
măr pară şi scrânciob lumina nu curge
lumina este iar ce e înăuntru e viaţă

mă întreabă ce e de făcut răspund da
pentru a nu o răni poţi să-i scrii
ai un picior în izvorul întunecat
cu al doilea calci trotuarul gri şi baţi
ritmul iar colecţionarea zilelor tăcerii

a încetat să mai fie atât de importantă

că poţi să pierzi ceva şi poţi ceva să câştigi
ce-ai câştigat? Dacă este adevărat
şi nu o înşelătorie în care păşeşti cu încredere
poate îl întrebi pe Iisus sau pe Dumnezeu de ce
dar această întrebare îşi pierde importanţa în perspectiva
a ceea ce este

că ai scris cândva pe piele şi acum curgi
sub apă în apă ai devenit peşte înotător
concomitent la suprafaţă şi în adâncuri

şi pământul solid nu-l pierzi de sub picioare

din tine se revarsă întunericul pe stradă
în băltoace

pierzându-te pe tine te-ai câştigat pe tine
din tine se revarsă întuneric profund
peste oameni zâmbitori cu umbrele
şi doar uneori doar uneori
se strecoară câte un porumbel

Antonina Sebesta

Sens

să te semnezi
pe fiecare nor
să îmbrăţişezi
prima zăpadă
măcar o dată să salvezi
soarele să nu apună
doar toate acestea
mai au un sens

 

Jerzy Paruszewski

 

Libertatea cuvântului

 

copiii nu ascultă
Părinţii
bolnavii
Doctorul
credincioşii
Biserica
politicienii
Alegătorii
bancherii nu aud
nici zornăitul monedelor
viramentele prin computer
sunt fără foşnet de bancnote
nimeni nu aude
Ţipătul
doar Poeţii îi ascultă
pe Poeţi
Atât

 

Aleksander Nawrocki

 

Iubire

 

Iubire – lac în care
înfloreşte regretul frumuseţii,
când cade zăpada
peste zilele defrişate ale copilăriei,
peste oraşele de după război,
până ce apare femeia,
– pretext al visării
înserarea fără de arbori,
în care lacul îşi caută sufletul.

Marzena Mackojć

Femeile şi ciocolata

De ce femeile iubesc atât de mult ciocolata?
Îi alintă gustul atât de prudent.
Nici când o văd în gura altei femei
nu simt invidia.
Totdeauna va exista suficientă
se topeşte…
fierbe…

De ce femeile nu iubesc ciocolata?
Pentru că gustul ei alintă,
lasă urme,
promite
şi mereu trădează…
se topeşte..
fierbe…

Bărbaţii azteci au conceput această apă amară,
ca să ne seducă…

Sau poate
totul este cu mult mai simplu:
în gura femeii persistă încă gustul acru
al mărului.

Stefan Żagiel

Poate…

Zace pe trotuar
Poate moare
Poate este flămând
Poate nu se poate ridica
şi aşteaptă o mână întinsă…

Sau poate crede
în alt Dumnezeu
Poate a votat
un alt preşedinte
Deci poate fi un duşman…

Paweł Mendakiewicz

 

Eşti…

 

Eşti precum ceaţa dimineţii,
delicată
precum cerul de catifea
fragedă
şi fierbinte ca focul din cămin,
veselă precum primăvara
şi sensibilă ca vârfurile degetelor.
Ochii tăi
sunt scântei jucăuşe,
cântecul buzelor tale
este balsam vindecător al rănilor.
Ascultându-te
descoperi stele.
Iubirea ta
înseamnă speranţă.

Krystyna Krzyżanowska-Nastulczyk

 

Tai ceapă

 

deja simt primăvara
deşi e atât de frig
castraveţii se tulbură
chiar în borcane
iar tu îmi spui
că va trebui să părăsesc
casa mea
când voi fi bătrână
casa plină de lucruri vii
şi de pereţi vorbitori
tai ceapă
plâng

Barbara Gruszka-Zych

* * *

 

o singură casă stă dreaptă
între firele de iarbă aplecate
cât voi putea să-mi sprijin privirea de ziduri
în spatele cărora mama toarnă lapte în farfurie
fără să se teamă că o mătură vântul

 

Zofia Walas

Uimire

 

Nenumărate sunt operele Tale, Doamne
Mă simt salvată de câte ori le privesc
Şi tac în faţa măreţiei acestora
Dar nu-mi pierd credinţa în cuvinte

 

 

Benedykt Kozieł

 

Prin pădure

 

Merg
după cuvânt
ca prin pădure

fiecare pas este un copac

cu cât mai departe
cu atât mai multe cuvinte

 

 

 

Krystyna Godlewska

 

* * *

Înfrângerea
poate fi şi ea valoroasă.
De aceea
se merită să lupţi
chiar şi cu cei
care pierd

 

 

Ryszard Grajek

 

Când vine moartea

Când părăsesc această lume
papa, regele preşedintele, cineva important
ne cuprinde o mare tristeţe, jale
durerea va trece cândva… va veni cineva nou

Când moartea ne răpeşte
mama, tatăl, copilul, pe cineva apropiat
lumea întreagă se prăbuşeşte peste noi
durerea rămâne… nimeni nu-i poate înlocui

 

 

Zbigniew Teper

 

„Ştergerea memoriei”

îşi şterge urmele
urmele duc către clădire
în pod
la flaut
la întreruperea amintirilor
ele aiurează
aiurează şi scheaună
iar sabia-ţi de samurai era albastră
un fel de fragment de cer
cerul este nevinovat
şi negru
când vine furtuna
şi tulbură memoria
memoria se găseşte cel mai mult în sânge
ea este mai memorabilă dinspre inimă
inima adormită nu produce tulburări,
aritmia apare abia atunci
când sângele inundă
amintirile

Franciszek Nastulczyk

Limba pietrelor

limba pietrelor nu e pentru oameni
trebuie să trăieşti o mie de ani
pentru a auzi prima vocală
întâmplător
când marea e tăcută
şi deja nu mai e speranţă

 

Jan Szafron

Bărbat matur

bărbat matur
întreţinut de mamă
nu a mulţumit
vânătăile de pe faţa ei le explică prin cădere
de ce unii mor
şi eu nu
priveşte fereastra
de ce trebuie să sufăr atât
geamurile plâng cu toamnă târzie
în acvariu porcuşorul
roade un morcov

 

 

Ewa Witke

 

Curcubeu

Cu versuri mă îndepărtez de tristeţe
precum cu vâsla mă îndepărtez de ţărm
înecată în propria-mi presimţire
îngăduinţa unui destin crud

trăiesc din plin
pierzându-mi pantofii
ajung din urmă surâsul
iubirea priveşte mirată
spre mine

în curent e aer îmi aşez
zilele pierdute
să adie
curcubeul zilei de mâine
aşteaptă

 

Barbara Solarska

Întoarcerea din călătorie

întind prin unghere
oglinzile fiordurilor
vuietul cascadelor
pe un trotuar obişnuit
mă împiedic de stânci
şi de lacurile gheţarului
peisaj prea frumos
pentru a încăpea
în versul meu

 

 

Tomasz Gruca

*** 

 

Luna zâmbeşte

prin fereastra de lemn

frunzele foşnesc

în vechiul cămin

o strigă de aramă priveşte

din spatele ferestrei

tu dormi sau aştepţi?

plimbarea de seară

pe marginea cearşafului

 

 

Piotr Zemanek

 

Înlemnire

 

mama mea a murit pentru noi precum Hristos – întinsă pe patru scânduri de pat

zilnic zi de zi pe rând pentru toţi şi pentru fiecare în parte

a suferit pentru nenumăratele mele josnicii înşelată de tata pentru credulitatea fiicelor

 

pe acel dreptunghi pavat cu cuie asemenea pieţei oraşului a vrut

să răscumpere toate podgoriile părăsite şi fiecare ciorchine de struguri

ca şi cum n-ar fi ajuns că El a murit deja pentru a ieşi apoi din mormânt

 

moartea n-a vrut să vină după ea de-a lungul vieţii deşi mama i-a deschis uşa

cu ospitalitate şi umilinţă a ajuns cu încăpăţânare la mal cu barca din patru scânduri

privind în abisul ceresc prin oglinda  ce separă adâncul de spaţiu

 

scrisă pe copac precum madona  pe scândura icoanei  aşezată pe patul noduros

între patru scânduri ale căminului  i-a crescut cocoaşa înlemnind singură şi tăcută

fără zarvă mulţimi de gură cască elevi  dezamăgiţi şi femei amăgitoare

număra şoptind mătăniile din lemn făcea să plutească copacul durerii în jos

 

 

Magdalena Wegrzynowicz-Plichta

 

Îndoială

 

Chiar şi atunci (mai ales atunci) când ţi se pare că

 

toţi zeii te-au părăsit  – închide ochii apoi deschide-i larg

 

chiar dacă un înger de serviciu (paznic) rămâne lângă tine –

răspunderea lor nu este egală cu obişnuita noastră

solidaritate comună

 

pizma şi invidia  le sunt necunoscute de aceea  înainte

de a ridica glasul împotriva judecăţii divine inspiră adânc –

gândeşte-te la adevăr milostenie şi frumos

 

şi la nimic altceva – că nu-ţi este dat să ai mai mult decât mai mult

 

Mirosłav Bruck

Piatra de hotar

 

O piatră de hotar îngălbenită

despică râul care nu ştie nimic despre aceasta

 

ca şi cum apa şi dragostea ar putea fi despărţite

 

Bătrânul filozof cu bastonul întors

alege desişul pădurii

pentru nevoia de a defini omul

 

Câinele său lovit de lacrima meteoritului

arde precum un semn

 

 

Juliusz Erazm Bolek

 

Trăire

 

nu ştiu unde sunt

vreau să mă întorc la mine

nu am bilet

nu am bani

nu am ceas

nu ştiu care e ora

nimeni nu poate

să spună ceva concret

poate e devreme

poate e târziu

poate e prea târziu

nu se ştie

să aştept sau să mă grăbesc

nimic nu se ştie

nici un ceas

nu arată

o oră concretă

sau este stricat

ceasurile deştepte

nu arată

care este timpul

pentru că timpul

ca gen al spaţiului

nu se poate arăta

se poate

numai trăi

 

 

Barbara Jurkowska

 

Clipa

 

Azi numai vântul

cunoaşte taina ierburilor

scrisă cu violetul spinilor

 

Soarele atrage umbrele

şi ascunde pământul în mărăcini

 

În fântâna singuratică

tăcerea ascunsă reflectă

visarea noastră

 

 

Stefan Jurkowski

 

Mica elegie

 

tăcere şi fotografii vechi

un scaun deplasat neglijent

 

umbre ascuţite rănesc lumina

 

de-acum nu ne mai întâlnim aici

nu mai vindecăm lumina

nu mai măturăm întunericul

nu mai scoatem oamenii captivi

din interiorul fotografiilor

 

ei se eliberează singuri

vin după mine

în tăcerea  lucrurilor părăsite

şi a propriilor chipuri

 

văd lumea moartă

şi pe a mea – mereu vie

 

râd spre mine

 

de mine – –

 

 

Uta Przyboś

 

Chiromanţia, astrologia şi…

 

 

în palme îmi cuprind faţa

închid ochii

sunt catifeaua obrajilor

lăcomia nasului

duritatea craniului

cu faţa îmi simt palmele

oare cu palmele îmi formez faţa

tulburare

îmi îndepărtez mâinile şi văd

devin tot mai îndepărtate

liniile papilare

 

urmele traiectoriilor stelare

înscrisul vieţii

sunt chiar numai

o copie a lumii

după asemănarea Sa?

 

 

Ludmiła Janusewicz

Două paralele

 

Ceea ce s-a petrecut între ei doi

în general n-ar trebui să se întâmple

dar lor li s-a întâmplat

Sunt ca două drepte paralele

care accidental s-au întâlnit

De unde ea a tras concluzia

că este la infinit

că aceste drepte doar acolo

se întâlnesc

Şi dacă ea le-a întâlnit

e clar că nu poate fi

în altă parte

 

Mieczysław Kozłowski

 

Atât de puţin din tine

încă o dată invoc grădina
cu imaginea arţarului nostru – timpul
a îngropat scoicile cântătoare

talia sorilor
talia surorilor – toate
sunt în cutia cu fotografii
rochii risipindu-se precum nisipul
pălăria geloasă pe zâmbetul
din obiectivul negru

atât de puţin din tine
în festivitatea de familie
neatins serviciu de porţelan

– uşa dinspre stradă nu vrea să se deschidă
la fiecare atingere
îi cade clanţa

Zbigniew Milewski

 

Hi, hi

Sub copac zace un bătrân beat. Trec pe lângă el

privindu-l din autobuz. E dezbrăcat,

deşi e cineva important. Învăţător.

 

În jurul său câteva eleve mici râd

îi ating cu degetele penisul şi măsoară.

Iar mătuşile din jurul meu sunt  foarte supărate.

 

Hi, hi – sar ele pe scaune. Pariază pe lungimea

însumată, oare ce va spune preotul. Hi, hi

duminică la slujbă va citi despre fiicele lui Lot.

 

Anna Magdalena Mróz

 

Părul

 

Mi-ai atins părul – tăcutele vise ale unui gând

Adormite sub paleta roşului din frunze.

Ai fi uscat ploaia, asemenea unui vânt blând,

Dacă îi zăreai goliciunea, lucind printre umbre…

 

Îţi simţeam degetele – alaiul dorinţelor tale

Alunecând  pe a părului cărarea  ruginie,

S-ar fi oprit timpul – dacă ai fi venit mai devreme,

Şi ai fi iubit goliciunea… pădurii adormite…

 

 

Kazimierz Świegocki

 

Când miazănoapte

 

Când miazănoapte
îşi ţine ritualul pâgân
al arderii orelor tăiate
pe rugul conştiinţei
se trezesc în mine
zilele trecute
şi tac.

De aceasta mă tem cel mai mult.

 

 

Din lirica poloneză contemporană

Bernadeta Krawiec

Beata Kępińska

Edyta Maria Hanslik

Renata Batko

Wacław Kostrzewa

Aleksander Sokołowski

Wojciech Wiercioch

Katarzyna Bereta

Jolanta Szymska-Wiercioch

Michał Pietniewicz

Antonina Sebesta

Jerzy Paruszewski

Aleksander Nawrocki

Marzena Mackojć

Stefan Żagiel

Paweł Mendakiewicz

Krystyna Krzyżanowska-Nastulczyk

Barbara Gruszka-Zych

Zofia Walas

Benedykt Kozieł

Krystyna Godlewska

Ryszard Grajek

Zbigniew Teper

Franciszek Nastulczyk

Jan Szafron

Ewa Witke

Barbara Solarska

Tomasz Gruca

Piotr Zemanek

Magdalena Wegrzynowicz-Plichta

Mirosłav Bruck

Juliusz Erazm Bolek

Barbara Jurkowska

Stefan Jurkowski

Uta Przyboś

Ludmiła Janusewicz

Mieczysław Kozłowski

Zbigniew Milewski

Anna Magdalena Mróz

Kazimierz Świegocki

Traducere din limba poloneză: Valeriu Butulescu

 

Publié par online-litterature