---

 

Valeriu Butulescu 

Din poezia contemporană a Americii Latine

(prima parte)

 Traducere: Valeriu Butulescu

e-book

 

---

 

Juan Calero Rodríguez

Poet şi om de cultură cubanez. A publicat zece volume în Spania şi  Statele Unite, fiind prezent în aproape treizeci de antologii din diferite ţări. A obţinut mai multe premii literare, la nivel internaţional, naţional şi regional. Colaborează activ cu ziarele digitale şi cu revistele internaţionale. Coordonează întâlnirea Scriitorilor din La Palma „Félix Francisco Casanova”.

 

 

Cuvinte

Cuvântul omului, magnific, imens
care se îndoieşte ca o fiară, ca o stâncă, precum o pădure.
Cuvântul ascuns, trădat
care gândeşte, care întreabă, care blestemă
care cedează, provoacă şi atacă.
Cuvântul necioplit
care scapă cu ură.
Cuvântul gol, care e negat
fragil, care doare, înecat, prefăcut în verb
în cântec, în plâns
de frunziș, de ploaie, de râu, de păsări.
De mamă care iartă, îmbrăţişează şi luptă
de adevăr, de copil care zboară, de pasăre.

 

 

 

André Cruchaga,

 

Cunoscut poet latino-american, născut în 1957 la Nueva Concepción, Chalatenango (El Salvador). Opera sa poetică a fost tradusă în unsprezece limbi. A publicat numeroase volume de poezie, din care amintim: “Alegoria cuvântului” (1992); “Viziunea morţii” (1994), “Enigma timpului” ( Plaquette, 1996); , “Drumuri închise” (Mexic, 2009). Publică un volum bilingv spaniol-român “Tablou de cenuşă│- Cuaderno de ceniza” (El Salvador, 2013).“

 

Colţ de fum

Aici nu există nici un loc sigur în care copilăria să-şi lege încălţările.
Pe trotuare strălucesc doar floarea desculţă a asfaltului şi unghiile murdare
ale sărăciei, coruri de urină blestemând hainele uzate ale prezentului,
cu mâinile pe steagul atroce care nu există.
În umbra oarbă a mesei, această demenţă bucăţită, fără de care uitate sunt
catastrofele, acele pietre din inima geografiei.
Fum dens, cu uleiuri îmbătătoare şi altare cu rugăciuni de foc.
Calendarul arde cu un strigăt de fulgi strălucitori.
Pulsează nevinovăţia imposibilă, cu ochii larg deschişi, precum o uşă.
Cine are de fapt timp să viseze pe streaşina acoperișului?
Cel care vrea să salveze tot ce e trecător. (Rana este demenţială
ca un deşert de țipete. Nu există şine curate sub trenuri de urlete întunecate,
nu atât de multe traverse pentru a susţine bezna.)
Cineva trebuie să cultive lipitori pentru a-şi vindeca propriul delir.
Din copilăria mea am văzut exilul şi pini de îmbrăţişări înnegrite.                                              Ţara a fost întotdeauna un foc de pulsaţii sinistre. (Este o dulceaţă intangibilă din cauza prea multului delir, totuşi, mulţi întind mâna spre farfurie.)
Unii suferă tremurături orgasmice.
Unii spun poveşti amuzante despre cadavre.
Unii lasă să se lumineze în cumpăna roşie.
În prezenţa mea, un copil se agaţă de pantofii lui, doar în caz că …

 

 

Josué Trejos Campos

 

Poet latino-american, născut pe 3 iunie 1988 la Cartago, în Costa Rica. Impulsionat de scriitorul Alberto Cabezas Gómez intră în Societatea Poeţilor din Cartago, punând bazele unui important şi activ  grup literar “Los Hijos de Caín” (Fiii lui Cain) care, împreună cu societatea “Poetas Cartagineses (Poeţi din Cartago) a organizat  mai multe recitaluri de poezie, impulsionând mişcarea literară din această provincie.

 

 

O îmbrăcăminte foarte specială

Mama deja nu mai este,
mama a plecat într-un nor alb, cu un porumbel alb.

Ultima zi înainte de a se duce
sa trezit fără durerea pe care o avea in fiecare dimineaţă,
în ziua aceea nu a mai plâns
ne-am jucat şi am râs împreună toată dimineaţa.

Mama a plecat acum treisprezece ani,
dar eu mereu o aştept,
pentru că ea vine în fiecare noapte,
se apucă să tricoteze şi vorbeşte cu mine despre tata şi depre cer,
ca atunci când nu plângea de durere.

Mama mi-a spus că deja nu mai plânge,
dar este o minciună, eu îmi fac totdeauna somnul

şi ea plânge înainte de a pleca din nou,
să nu-i spuneţi ce v-am povestit.

Iar eu plâng când  ea pleacă,
pentru că nu o mai văd în salon,
deja nu mai citeşte biblia
pentru că vorbeşte cu Dumnezeu, mereu îmi vorbeşte de  Dumnezeu.

Eu încă nu pot să merg la Dumnezeu,
Mă rog în fiecare seară,
dar mama spune ca trebuie să aştept ca el să mă cheme,
că atunci când va termina de tricotat o îmbrăcăminte specială, trebuie să o facă
Dumnezeu o va trimite după mine

şi vom merge împreună pentru a ne juca din nou,

şi asta va fi pentru totdeauna.

 

 

 

Miguel Cortés Gutiérrez

 

Poet latino-american important,  născut în 29.04.1973 la Atenas, în Costa Rica. Absolvent de istorie şi pedagogie.  A publicat mai multe volume de poezie în Costa Rica, Spania şi Mexic. În 2015 a primit Premiul Internţional „Simón Bolívar” pentru cultură, artă, literatură, ştiinţă şi inovaţie” în Venezuela.

 

 

 

Călătorie

Ai plecat
Spre o linişte verde
sau spre o pasăre pe jumătate trează.
Fericiti paşii tăi.
Să faci o fotografie a drumului,
cu stelele când ies să se joace.
Deschide-ţi valiza şi aruncă afară tot frigul,
păstrează în ea o pereche de pietricele,
un pumn de ecouri marine,
câteva pene rătăcite în sare.
Bucură-te de această călătorie pe ţărmul umed al sufletului tău.
Fericite picioarele tale.
Nu te vei întoarce.
Ai lăsat uşa agăţată de un ţipăt.
Aştept desculţ,
în cazul în care găsesc urme.
Trimite-mi o amintire,
într-un plic,
nisipul care se potriveşte cu ochii tăi.

 

 

Alma Karla Sandoval

 

Cercetătoare, poetă şi jurnalistă din Columbia. Specialistă în literatură latino-americană la Universitatea Javeriana din Bogotá. Câştigătoare a  Premiului Naţional de Jurnalism în 2011, a Jocurilor Florale de la Cuernavaca (Morelos, 2012), precum şi a Premiului Naţional de Poezie „Ignacio Manuel Altamirano” (2013). În 2015 a primit Premiul Naţional „Dolores Castro” pentru primul său roman.

 

 

Termen fix

Acolo este singurătatea ta, ţi-o dau înapoi.
Iartă-mă că te-am torturat
înainte de a o dezmembra.
A fost o pradă uşoară.
A trebuit doar să aştept între lotuşi,
nu a fost nevoie să o adorm
Ţi-o dau înapoi, în parte,
sărată de sudoarea
femeilor care te-au iubit.
Ţi-o dau în stare crudă.
Nu m-am bucurat de vânătoare.

 

Jorge Eduardo Lacuadra

S-a născut la Santa Fe (Argentina) în 1971. Din 2002 locuieştete în oraşul argentinian Cordoba , unde colaborează cu publicaţiile „Juntacuentos“, „Mundos desnudos” (Lumi dezbrăcate) şi „Cuentos bajo el portal azul” (Povestiri sub portalul albastru).  A primit premii în numeroase concursuri naţionale şi internaţionale. Primul său volum de poezie „ Distancias oceanicas” (Distantele oceanice) a fost publicat în 2013. Este inclus în . „Antologie post-avangardistă poetică” (2018), apărută în ediţie digitală.

 

 

Manifest poetic

Propun…
Ca toate poeziile lumii
să devină râuri, meandre,
şi sub o lună a câinilor muţi
să umezească versurile albastre ale pământului.

Strigătul acelei nopţi, de acum o mie de ani.
Natura fără litigiul cu ce e omenesc.
Temerile ancestrale, trecutul răsucit.
Visul mereu incomod al prezentului.

Propun…
Distrugerea tuturor bagajelor,
uitarea metricii orologiilor,
şi aşezat în fereastra înserării
să devorezi cuvintele şi să le înmulţeşti.

Configuraţia greoaie a terenului.
Îndoiala care învinge imaginaţia.
Nimeni nu e un cetăţean de primă clasă,
contemplând statuia învingătorului.

Propun…
Ca toţi poeţii să urce într-o barcă
să instruiască valurile cu versurile lor,
şi sub un soare halucinant de floarea-soarelui
să calmeze silenţios neliniştea lumii.

Neglijarea primei eclipse, oroarea ei.
Prima religie a nebunului din peşteră.
Mâinile pe ochi, aura nubilă.
Cuţitul de cremene în carnea slabă.

Propun…
Ca poezia să fie descoperire, uimire,
nu numai sete de un univers strălucit,
şi omul să fie lectură plină şi definitivă
sub spiritul puternic al imaginaţiei sale.

 

 

Claudia Isabel Vila Molina

Scriitoare născută în 1969 la Viña del Mar, în Chile. Profesor de limbă şi comunicare, poetă şi critic literar. Scrie poezie de la vârsta de 15 ani, făcând parte din diferite grupuri literare.  A publicat în diverse reviste digitale de prestigiu, din Chile şi din străinătate, precum: Mar Andromeda, Babiela, Matérika, Marcapiel, Cantera, Letras de Chile. În 2017 a fost inclusă  cu texte poetice în antologia suprarealistă (Componiendo la ilusion” (Compunând iluzia) în cinstea poetului Ludwig Zeller.

 

 

O cădere în abis, o nebunie forţată

Strălucirea copacilor aduce imperfecţiune în insule
găsesc acest pământ pe o hartă cu alte morminte
iar perioadele sale lente de noapte – somn, continuu scad
în paharele de lapte pe care le-am lăsat pe masă.
Aş vrea să vă spun că noaptea doare în buzunarele îndoielii
Dar o moarte mai puţin este o moarte de neconceput
Aş dori să visez prin unghiurile laterale ale locuinţei
Să creez legături între punctele uitate ale casei
Îmi amintesc porturile traversate de memoria mea
În momentul când luna leagă delicat o ureche
Şi apa pătrunde prin găuri.

&
Eşti o mică asasină, îmi zici
Îţi folosesc corpul drept scut şi strâng trăgaciul
uzura şi dezamăgirile se supun propriei lor raţiuni de a fi
la o modalitate de a fi sută la sută fericit
fericirea distruge oamenii
vorbeşti cu mine în timp ce denigrezi ultima verigă
într-un lanţ ciudat de evenimente.
&

Mâinile tale concep căi de a ridica o cetate
Vei înălţa clădirile care îmi înconjoară corpul traversând străzile
Deci fondul norilor va fi imnul primelor mele morţi preconcepute.
Sori negri rivalizează cu furtuna deasupra blocurilor acestor ţinuturi
Şi un bărbat, un bărbat care nu eşti tu, se pregăteşte să amprenteze adâncurile
Norii (izvoarele morţii mele). De acolo vei continua să suferi deşi degetele tale
îmi înmulţesc spiritele, îmi extind viziunile
dar o singură încercare îmi mişcă navele mă înscrie în coloana ta pentru a nega tăcerea zeilor
Poate că suntem întunericul care este aprins în noapte sau iadul care ne sărută pe buze
şi ne doare să continuăm drumul sau să scăpăm de urletele nopţi orfane?

 

 

Jimmy J. Gómez

S-a născut la 12 februarie 1998 la León, în Nicaragua. Instruit la  colegiile „Miguel Larreynaga” şi  „Santiago Apóstol” din municipiul Telica. Pasionat de muzica vocală, face parte din corul „Los Hijos de María” (Fiii Mariei). Debutează ca poet în 2012 . În acelaşi an pune bazele grupului literar „Artelica”. Actualmente este student la Universitatea din León.

 

 

Uterul este în stejar

– Pentru poeţi –

Sunt instrumentul tău de zbor
spre faţa pământului
unde păstrez un sărut
şi germinează arterele care
se extind până la gâtul tău.

Ce vrei mai mult?
Ţi-am dat sperma vederii mele
şi cordonul ombilical al cuvântului
ca să-ţi lumineze focul
cu graţia unui evantai
sonatele tale de leagăn
în timp ce te-am citit fără ochi.

Uterul este în stejarul
care-şi expulzează fiii în aer
cu răsuciri de cântece şi gene.
Livrare la termen.

 

 

Marianella Saenz Mora

Poetă din Costa Rica, născută la San José, pe 29 noiembrie 1968.  Absolventă a Facultăţii de Turism din cadrul  Universităţii Metropolitane Castro Carazo. A fost membră a Cercului Poeţilor Costaricani  (Círculo de Poetas Costarricenses) şi a grupului literar „Poiesis”.
A publicat două volume de poezie: „Migracion a la esperanza” (Migratie către Speranţă)  în 2015 şi „Perspectiva de la ausencia” (Perspectiva absenţei) în 2017.   A participat la mai multe festivaluri internaţionale de poezie în Costa Rica, Nicaragua, Columbia, Mexic, Peru, Chile, Cuba şi Ecuador.

Esenţă

Astfel a fost conceput,
ca o enigmă
din măruntaiele întunecate
cu braţele în jurul genunchilor
şi cu părul abia plutind
în salpetrul infim al lăcaşului său.

Fără pene frumoase,
fără fulgi strălucitori,
fără maşini mari pentru a naviga pe ape:
jos apă
sus cer
şi la mijloc, doar pântecul mării tale
să-şi reproducă esenţa.

astfel,
femeie nimic mai mult,
ca una,
ca toate,
puternică şi fragilă,
cu sufletul de mangrove,
cu rădăcinile expuse
şi braţele încercând să ajungă la soare.

 

.

Alex Dario Rivera M.

Născut la Santa Barbara, în Honduras, în 1975. Licenţiat în Ştiinţe Sociale. Prozator, poet, eseist. El a publicat volumele de poezie: „Introspecciones extintas” (Introspecţii stinse) în 2008), „Desde los balcones” (Din balcoane) în 2011. Un interes aparte a stârnit volumul  „Mortem” ( Mexico City, 2017), republicat în San Salvador, în acelaşi an.  A participat la evenimente academice şi literare din Mexic, El Salvador, Nicaragua, Panama, Argentina, Cuba, Uruguay, Ecuador şi Peru.

 

I

Să ieşi desculţ în curte. Să calci pe resturile umede împrăştiate prin noapte. Să evoci memoria crustei şi să elogiezi capriciile unei flori agăţate de trotuar. Să ascuţi sub picioarele tale depăşite scâncetul uşor al putregaiului şi, în ciuda acestei percepţii despre moarte, să intuieşti că viaţa se înmulţeşte, că din palmele tale încolţesc liane, plante căţărătoare ce ajung la gâtul tău şi să simţi creşterea rădăcinilor care se adâncesc, în timp ce pe tălpile picioarelor tale se strânge puţină ploaie, pe care nu o aveai înăuntru.

 

 

Lilia Gutiérrez Riveros

Poetă, eseistă şi prozatoare , născută la Macaravia (Columbia) pe 13 ianuarie 1956. Poemele ei au fost traduse în engleză, franceză, portugheză, germană, italiană şi chineză. Inclusă în numeroase antologii şi studii critice. A câştigat concursul I WORLD ECOPESY, 2010. Ambasador al  Păcii în cadrul  Cercului Universal al Ambasadorilor Păcii, cu sediul la Paris şi Geneva. Fondator şi preşedinte al Fundaţiei „Poesia Sin Fronteras” (Poezie fără Frontiere).
În 1985 a primit Menţiunea de Onoare José Acevedo y Gómez  pentru munca sa în învăţământul superior. În 1997 a primit o înaltă recunoaştere pentru cariera sa literară, în cadrul celei de-a XVIII-a Reuniuni Internaţionale a Scriitorilor, care a avut loc la Chiquinquirá, Columbia.

Muzicienii

Muzicienii
sunt balsam pentru Pământ.

Îşi eliberează melodiile în atmosferă

iar notele lor dansează şi limpezesc aerul
dând vieţii o nouă formă şi strălucire.

Aduc cu ei un vechi mister

şi cu el modelează sufletul secolelor.

Muzicienii sunt marea
care cheamă râul şi creaturile sale.

Ei sunt portul Cosmosului
unde lumina îşi atinge sensul maxim.

Minte, inimă şi meşteşug
sunt muzicienii

-ei-

s-au născut din aripile lui Icar.

 

 

 

José Miguel Navas

Scriitor venezuelian (născut la Valera, Trujillo, Venezuela, 24 februarie 1992). Licenţiat în comunicare socială şi jurnalism. Este cercetător de poezie feminină, scriind despre operele cunoscutelor poete Wafi Salih şi Maria Antonieta Flores. Din lucrările sale menţionăm volumele La próxima textura  (Textura viitoare) din 2014) şi La rosa abstracta (Trandafirul abstract) din anul 2015.  În 2015 a fost invitat la Târgul Internaţional de Carte din Havana. A participant la mai multe ediţii ale festivalului de Poezie de la Maracaibo.

 

Femeia este făcută

Intră femeia
se naşte
plânge
îşi începe călătoria prin lume
devine copilă
dulce şi afectivă
certată
are menstruaţie
suferă
se atinge
ei îi cântă imnul
o penetrează
ea merge pe străzi căutându-se
se poate converti în soţia cuiva
se va îndrăgosti
împlineşte un an în plus şi se plânge
altele merg împotriva sistemului
îşi alege forma în care se va ascunde
sânii ei strălucesc
vaginul ei cântă
merge încet
unele devin mame
se schimbă complet
unui bărbat îi zic soţ
sau poate nu
sunt divorţate
bolnave
altele sunt sănătoase
există femei care îşi iau sexul
îl elimină, îl schimbă
există bărbaţi care devin bărbaţi
Pot ei să dobândească feminitatea?
Cum este construită feminitatea
Este exclusivă pentru femei?
Cum rămâne cu bărbaţii care sunt femei?

 

 

Guillermo Eduardo Pilía

 

Guillermo Eduardo Pilía sa născut la 29 octombrie 1958 în localitatea La Plata, Argentina, unde a studiat şi a absolvit literatura. Este profesor de limbi clasice şi teorie literară. Opera sa poetică este integrată în volumele „Arsenic” (1979) , „Râul nostru” (1988); „Râul nostru / Vânătorii de noapte” (1990); „Oasele memoriei” (1996); „Vântul lupilor” (2000); „Vizitarea insulelor” (2000); „Calul de la Guernica” (2001); „Opera flamenco” (2003); „Rănit de apă” (2005); Piciorul lui Rimbaud (2012); Ainadamar (2016) etc. O parte din opera sa a fost tradusă  şi editată în portugheză, italiană, neogreacă etc. Este de asemenea autorul a numeroase povestiri şi eseuri. A primit numeroase premii în Argentina, Spania, Franța, Statele Unite, Peru şi Ecuador.

 

 

O floare care va muri încet

Pe mesele luminoase ale bolnavilor
se îngrămădesc fără ordine multe lucruri
cu o nesfârşită tristeţe: un pahar de apă
pe jumătate gol, medicamente, pipete,
un ceas care nu mai intră pe mână
– măsura timpului dintre durere şi plictiseală –
brăţări şi inele inutile, hârtii
cu scris strâns şi nepăsător de medic;

şi o floare care va muri încet – ca o imagine
într-o oglindă – sau chipul tău, Doamne. Obiecte
care vorbesc despre multul sau puţinul pe care îl iubeau,
al celui ce veghează marginea, al celui care vine
doar prin compromis; a celui absent,
a neputinţei de a minţi din dragoste.

Ainadamar (2016)

 

 

 

Belén Aguilar Salas

 

Belén Aguilar Salas s-a născut la 14 decembrie 1975, în San Rafael Río Cuarto, Costa Rica. În prezent, locuiește în Jaco Beach, unde împleteşte meseria sa de bucătar-şef cu adevărata sa vocaţie: scrisul. Este un autodidact care declară că toată viaţa i-a plăcut să scrie, impulsionat de o irepresibilă necesitate interioară. Poet suprarealist, marcat de autorii săi preferaţi: Octavio Paz, Cesar Vallejo, Manuel Scorza, Pablo Neruda, Federico Garcia Lorca.

 

 

Când ai o idee

Când îţi vine ideea, ai câteva opţiuni pentru a o face reală.

Scrie-o şi rectifică-i forma.
Gândeşte-te la ea zi de zi.
Caută-i marginile, precum cauzele unui râu.

După ce ideea curge, trebuie să trăieşti cu ea, ca şi cum ar descinde din tine,

sângele tău, ceasul tău vocal, de ecouri şi de cerneală.

Atunci trebuie să-i dai viaţă şi un de ce.

Creează-i parcuri, străzi de promenadă, sori de cădere versatilă.

Transpiră cu ea la virajul intens al cauzelor.

Uneori nu înţelegi de ce ţi se întâmplă multe lucruri?

De fapt, poate că ai multe proiecte intangibile.

Dar ideile sunt momente, fragmente ale memoriei pe care trebuie să le armezi

Să nu crezi niciodată că proporţia este minimă.

Un singur punct poate fi o eternitate pentru efemer.

O clipă poate fi, de asemenea, o fărâmă firavă a unei urme gânditoare.

Ideile valorează mai mult decât bani.

Şi sunt atât de puternice că poporul te va urma din cauza lor.

Aminteşte-ţi: ideea nu e vânt, nici melodie.
Este puterea de a crea.

Şi de a face ceva ce nu există încă.

Sau poate că a existat într-o altă dimensiune.
Şi doar acum artizanul îşi depilează opera multiformă.

 

 

 

María Helena Giraldo González

 

Psihanalistă, poetă şi eseistă, născută pe 11 decembrie 1959 la Philadelphia, Columbia.
Laureată a Concursului Naţional de Poezie „Porfirio Barba Jacob de Envigado” în anul 2009.
A publicat în revista „Ciudad, meFisto”, „Universitatea din Medellín”, dar şi în periodice, precum „Confabulacion” şi „La Otra”.Este autoarea volumelor de poezie “Lupii incendiari” (2007) şi Oraşul Ochilor tăi” (2012).

 

Nimicul

Văd anahoreţi ispitiţi de capriciile nopţii.
Cu cât este mai scurtă şederea în lume, cu atât mai mare e oboseala. Seara începe spre lungul interior al valului.

Superstiţiile apropiindu-se de limită, raţiunea îşi pierde ruta.

Urechea îl aude pe cel renegat cu ore înainte. Viziunea mă înstrăinează, mă va costa discernământul.

Rezistenţă secretă: Un poem necesită mai multă energie decât sângele vărsat.

Cum să prinzi insomnia în cuvinte, scrierea este rebelă. Imposibil să apuci nimicul.

 

 

Enrique Solinas

 

S-a născut la 11 iulie 1969 în Buenos Aires. Scriitor argentinian, profesor, traducător, cercetător şi publicist  cultural. S-a născut la 11 iulie 1969 în Buenos Aires. Din 1989 a colaborat cu numeroase publicaţii din Argentina şi din străinătate.
A publicat  la Buenos Aires mai multe volume de poezie, din care menţionăm: Signos Oscuros (Semne Întunecate) în 1995,  Lugar del Principio (Locul Principiului) în 1998, Jardin en Movimiento (Grădină în Mişcare) în 2003 (reeditat în Peru, la Lima, în 2015), Corazón Sagrado (Inimă Sfântă) în 2014 (reeditat în Mexic, un an mai târziu. Prezent în antologii în limba engleză (SUA), mandarină (China), franceză (Paris).

A câştigat mai multe premii literare. Finalist al Premiului Internaţional de Poezie „Pilar Fernández Labrador” 2017.

Top of Form

Bottom of Form

 

Cuib gol

Stând în noapte pot să văd
un cuib care va dispărea în curând.

De pe stâlpul de lumină
un pui a căzut
până la cerul său.
Tatăl îl priveşte resemnat

pe cel care care nu era pregătit
să zboare.

Îl cheamă de două sau de trei ori, dar
el rămâne nemişcat
Corpul lui nu mai are nimic strălucicitor;
acea rugăciune
de uitare fără cuvinte;
acel cântec
întunecat
în aer liber.

Mi-e frig la picioare,
mâine
cineva va mătura cerul.

Cum e posibil să uiţi
atâta frumuseţe abandonată?
mă gândesc.

Ce ar trebui să simţim noi
când ni se întâmplă acelaşi lucru?

 

 

 

Otoniel Guevara

Poet şi publicist din El Salvador, născut în 1967 la Quezaltepeque. A făcut parte din forţele de gherilă ale Frontului de Eliberare Naţională „Farabundo Martí”, în anii optzeci. Fondator al atelierului literar „Xibalbá”. Absolvent de ziaristică al Universităţii din El Salvador. Conduce Fundaţia „Metáfora” și Proiectul Editorial „La Chifurnia”. Opera sa a fost tradusă în opt limbi şi publicată în zeci de jurnale, antologii şi reviste din America şi Europa. El continuă să trăiască în Quezaltepeque, un oraş cu una dintre cele mai mari rate ale violenţei de pe planetă. Dintre volumele publicate amintim: El Solar (Solarul) în 1986, El violento hormiguero (Furnicarul violent) în 1988, Lejos de la hierba (Departe de iarbă) în 1994, Tanto (Atât) în 1996 şi 2000,  El sudario del fugitivo (Giulgiul fugarului) în 1998,  Erotica (Erotica) în 1999, Simplemente un milagro (Pur şi simplu un miracol) în 2001, Cuaderno deshojado (Caietul desfrunzit) în 2002, Isla ilegal (Insula ilegală) în 2003, Los juguetes sangrantes (Jucăriile sângerânde) în 2006), Cancion enferma (Cântec bolnav) în  2009, Proclamas para analfabetos (Proclamaţii pentru analfabeţi) în 2009 şi Todos los ruidos de la guerra (Toate zgomotele războiului) în 2010. Pe 7 septembrie 2005, prin decret guvernamental, opera sa literară a fost declarată un bun cultural naţional.

 

Trădător

Vei fi
majordomul cimitirelor
obişnuitul marilor festinuri
împărat al pustietăţii
singurul trandafir din grădina oprobiului

femeile te vor iubi în tăcere
prietenii tăi îşi vor tăia mâinile
mama ta
îşi va aminti doar jocurile copilăriei tale

nu vei putea urca niciodată într-un arbore de conacaste
în mâinile tale frânghiile se vor preface în cenuşă caldă

când vei cădea în fundul abisului
vântul te va salva pe pluta sa cerească

nu vei putea niciodată să mori
iar oasele tale putrezi nu vor simţi ploaia

 

 

Wafi Salih

Poetă sud-americană de origine libaneză. S-a născut în 5 iunie 1966 în Venezuela, la Valera. Licenţiată în literatura latino-americană a Universităţii Andes, unde predă la catedra de poezie contemporană venezueleană. A publicat paisprezece volume în diverse edituri din ţară şi din străinătate. Cartea sa „Caligrafia del aire” (Caligrafia aerului) a fost publicată în Spania, în limbile arabă, franceză şi spaniolă, de către Editura Alfalfa. „Discipula de Jung” (Discipola lui Jung) este prima sa carte de povestiri, publicată sub egida editurii Negro Sobre Blanco (Negru pe Alb. În Ecuador, este publicată cartea ei pentru copii „Cielos Descalzos” (Ceruri desculţe), fiind cea mai bine vândută carte pentru copii în 2008 .

 

Afandi

Mi-ai lasat doar
o savoare
verde întunecată
în amintire

Ca o beduină
am colindat
deşerturile
corpului tău
în noapte

În jocul
reţinut
de fiecare por
din pielea mea

Unde te invocă
sufletul meu
într-un parfum.

 

 

Luis Barbieri

Poet chilian,  născut în Chillán, în 1955. Proiectant şi constructor de mobilier din lemn.  A publicat poezie în „Madriguera de Paloma, poezia contemporană din La Serena” (Volantines Ediţia 2013); „Poeţi şi naratori, 2013” (Institutul Culturii Peruane din Miami, 2013); „Pentru curajul de a trăi” (Santiago, 2014); „Versuri din Văile Transversale” (Buna Speranţă, 2014); „Debut” (Santiago, 2016); „7 Poeţi în El Quijote”, (Ed. Askasis, 2017) „Tunelul 2.0. Poezia contemporană din Coquimbo şi din Provincia San Juan „(Ed. Volantines, 2018). Una din lucrările sale („Telgraful din Hojalata”) a fost tradusă în limba arabă şi publicată împreună cu un interviu în revista „Magazinul cultural Nizwa”. A trăit o perioadă de timp în Vicuña şi în portul Coquimbo, unde a participat intens la activitatea culturală.

 

Cuvinte încrucişate

În mijlocul acestor litere
pătrunde hazardul

curba cuţitului ascunsă
în unul din profilele feţei tale
între mâinile ferestrei
pieptul
panglica ta pe burtă
ceva mai jos o insulă
fără umbre de păsări
scrisă dimineaţa devreme
în piaţa arroyaderos
poemul
cu gust de măr
în mijlocul acestor litere
un şarpe tăios
se strecoară
suav sub pat.

 

 

Cristián Marcelo

 

S-a născut în Costa Rica, la San José, în 12 decembrie 1970. A absolvit Facultatea de lingvistică şi literatură la Universitatea Naţională. A făcut parte din gruparea literară  Café Cultural “Francisco Zúñiga Díaz”. De asemenea a fost director al publicaţiilor  „Semblanza”şi „Frondas” în perioada 1989-1996, A participat la Reuniunea Naţională a Poeţilor, San Ramon, 1995 şi la Reuniunea Internaţională a Scriitorilor EUNICE ODIO IN MEMORIAM, San José, 2011. Este inclus în antologia Voces tatuadas (Crónica de la poesía costarricense 1970-2014) (Voci tatuate (Cronica poeziei costaricane 1970-2014) a poetului argentinian Jorge Boccanera. Colaborează cu revista virtuală „La Mandrágula”. Împreună cu Melvyn Aguilar a condus atelierul de creaţie literară „Antitaller-anti” şi Galeria de artă experimentală (2013-2016). În prezent coordonează atelierul literar „Semiluna Roşie”.

Din volumele sale de poezie menţionăm: Todo es lo mismo y no es lo mismo (Totul este acelaşi şi nu este acelaşi) din 1994, Entre dos oscuridades (Între două obscurităţi) din 1996, Corriente subterránea (Curent subteran) din 2012, Grado Cero  (Gradul zero), din 2015. A publicat şi volumul de eseuri Las esferas de memoria (Sferele memoriei) în anul 2004.

 

III

„Jur că această femeie mi-a frânt creierul,
Pentru că iese şi vine ca un glonţ nebun …”
Gonzalo Rojas

Această fată nu este glonţul nebun al lui Gonzalo,
Nu este glontul care intră şi iese,
Nu este glontul care explodează

Şi muşcă

Şi rupe fructul, carnea, osul, steaua.
Când o priveşti,
E o oglindă rece,
O piele care apără un incendiu,
dezastrul,
nimicul.
Fata aceasta mă lasă să înot în apele ei,
să mă scufund în umedul ei,

şi eu mă las purtat
ca un speolog,
ca un scafandru
care coboară în gol.