Violinne

Afară ninge liniștit
Și-n casă arde focul.
La magazin iar am pornit,
Ca să-mi încerc norocul.

Mă uit pe geam și nu-ndrăznesc,
E lume cu duiumul.
Or fi reduceri? Mă grăbesc,
Și-ncep să zornăi pumnul.

Număr în gând, pășind timid.
Aproape doi lei, am.
Îi strâng în pumn și cer livid
Cinci grame de salam.

Puțin, dar poți să mesteci rar.
Îmi taie o felie,
Și-o pune țanțoș pe cântar.
E cât o gămălie…

Aș vrea acum și-un fir de praz.
La raft, însă, oștirea
De oameni stă de la amiaz’,
Și-așteaptă ieftinirea.

Renunț… Fug iar, când văd pe geam
Că schimbă etichete.
Și mă văd tânăr, cum fugeam,
În noapte, după fete…

Și când credeam că s-a sfârșit,
Un moș ridică tonul:
La ceapă, că s-a ieftinit,
Cu tot batalionul!

Ne năpustim din patru zări,
Pe-o ladă putrezită,
Venită, peste mări și țări,
Din China cea vestită.

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Mă văd în patul meu culcat,
Cu inima pustie,

Ori stând la vatră-ncet plângând.
Tu, magazin, ești bine?
Ş-adorm târziu, cu tine-n gând,
Ca să visez de tine!

E seară. Marfa s-a cam dat.
Dar cine să se culce?
Când chiar acum s-au anunțat
Reduceri, cu glas dulce.

Ca hoarda de tătari fugim,
Ne năpustim pe rafturi.
Apuc și eu doar un infim
Cartof, și două cafturi.

Fugim la struguri. Pe culoar,
Mulțimea vine, vine,
Dar în cinci lăzi, mai găsesc doar
Trei boabe, pe-un ciorchine.

În vaduri mase repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar lăzile goale,-n amurg,
Doinesc eterna jale.

Un basm cu mici și cu cârnați,
Cu must învolburat,
O masă mare, de bogați,
Visez, îngândurat.

Spun şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii mei stau ţântă.
Văd un borcan redus de nes,
Și iar ne luăm la trântă.

Prin magazin se împletesc
Cărări ce duc la casă –
Acolo, doamnă, te zăresc,
Cinstită jupâneasă.

…O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
Am doi lei, jumătate!
Cu ochii negri lung priveşti –
– „Și restul, unde-s, frate?”

Șefa de magazin apare,
Frumoasă, ‘naltă, cultă,
Și îmi șoptește cu mirare:
– „Băi patruzeci la sută,

Ce te-ai gândit c-o fi aici,
Pomană, fără bani?
Că dăm la lume, gratis, mici
Și bere, pentru fani?”

Mai știu și eu la ce gândeam?
Şi jalea mă răpune.
Aș fi mâncat puțin salam,
Fasole, praz, ori prune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
– „Ești un pensionar de rând.
Te rog să-ți vii în fire.”

Afară ninge cu cârnați,
Cu bere stingem focul,
La magazin suntem toți frați,
E Kafka, ăsta-i jocul.

Şi firul meu se rupe des,
Căci gânduri mă apasă.
Ca un luceafăr ne-nțeles,
Mă-ndrept, tăcut, spre casă.

N-a fost nici azi!… Așa-i mereu,
Aşa-i întreaga viaţă,
C-așa vrea, poate, Dumnezeu.
Mă pierd tăcut în ceață…

Parodie după „Afară ninge liniștit” și „Mama”, de George Coșbuc.