Valeriu Butulescu
Traducere din limba poloneză: Valeriu Butulescu
e-book
Bernadeta Krawiec
Beata Kępińska
Edyta Maria Hanslik
Renata Batko
Wacław Kostrzewa
Aleksander Sokołowski
Wojciech Wiercioch
Katarzyna Bereta
Jolanta Szymska-Wiercioch
Michał Pietniewicz
Antonina Sebesta
Jerzy Paruszewski
Aleksander Nawrocki
Marzena Mackojć
Stefan Żagiel
Paweł Mendakiewicz
Krystyna Krzyżanowska-Nastulczyk
Barbara Gruszka-Zych
Zofia Walas
Benedykt Kozieł
Krystyna Godlewska
Ryszard Grajek
Zbigniew Teper
Franciszek Nastulczyk
Jan Szafron
Ewa Witke
Barbara Solarska
Tomasz Gruca
Piotr Zemanek
Magdalena Wegrzynowicz-Plichta
Mirosłav Bruck
Juliusz Erazm Bolek
Barbara Jurkowska
Stefan Jurkowski
Uta Przyboś
Ludmiła Janusewicz
Mieczysław Kozłowski
Zbigniew Milewski
Anna Magdalena Mróz
Kazimierz Świegocki
Bernadeta Krawiec
Flori de iarnă
Ceva s-a-ntâmplat cu ferestrele noastre- îngheţate.
Geamurile s-au acoperit de flori minunate.
Pojghiţa de gheaţă ceva mai groasă jos,
Tulpini şi frunze ascunde în corpul ei lucios
În vârful tulpinilor, muguri mari de albăstrele,
Maci de câmp, flori de borangic, lalele.
Toate au înflorit deja, în ciuda iernii grele.
Nu se tem de frig, cum lumea se teme.
Chiar dacă vara capetele-şi ridică spre lumină,
Acum se roagă ca frigul mai mare să vină.
Pentru că în noapte le-a pictat chiar gerul,
Şi terminându-şi opera el şi-a ascuns penelul.
Beata Kępińska
Veşnica naivitate
caut chihlimbar
comoară din arbore răşinos
esenţă pietrificată a vitalităţii
picături ale vechiului soare
cu ADN-ul unui ţânţar preistoric
care pentru naivitatea sa
a plătit cu veşnicia.
Edyta Maria Hanslik
tu m-ai creat din nou
în culoarea cuvintelor
în gesturile mai apropiate decât respiraţia
şi în palmele împletite în păr
în clipitul dulce al genelor
în tot ce e atât de natural
atât de simplu şi adesea atât de irealizabil
visele trezite
au început iar să şoptească pe la colţuri
m-am născut iar pentru tine
printre ceţurile inspiraţiei
să nu promiţi că rămâi
pur şi simplu să fii
Renata Batko
Fluturi
Aripile fluturilor
negri – evantaie
ce acoperă soarele
au trecut ani luni
nu luaţi momentele clare
nu e în puterea voastră
eclipsarea soarelui
nu ştiţi nimic
despre mişcarea planetelor
în configuraţia sfârşitului
Wacław Kostrzewa
Satul meu
Acest sat este un mic punct
pe harta rutieră
noaptea doarme în vale
acoperit de livezi
îl vizitează căprioarele
şi vânturile câmpului
aici fiecare zi are alt miros
toamna cântă din Chopin
căldăraşii recită versuri
în păduri încă
mai freamătă tinereţea mea
Aleksander Sokołowski
* * *
Aripile ereţilor taie aerul
în bucăţi de forme diferite.
Prefac spaţiul
în corpuri geometrice
asemenea unor insule.
Aterizează pe ele
de parcă ar fi din puf.
Wojciech Wiercioch
Întoarcerea
Munţii răpitori se înfig
în cerul verde cenuşiu, vânătorii blânzi
cară acasă vulpea. Pasărea neagră
se roteşte deasupra oraşului alb.
Bătrânii se încălzesc lângă foc,
pe cei tineri îi încintă gheaţa. Hokey-ul
concurează cu dragostea, biserica
doarme sub plapuma iernii.
Pieter Bruegel stă lângă mine
– cu vîrful pensulei- (ca un cioc de pasăre)
arată spre fortăreaţa mistică – mănăstirea –
înconjurată de stânci, troiene de zăpadă,
indiferenţa oamenilor, entuziasmul duhurilor.
În turn, la fereastră, aplecat deasupra Bibliei
stă un călugăr. Este tânăr, capabil,
îndrăgostit. Îi invidiază pe vânători,
pe pictori, pe patinatori. Vrea să se întoarcă
la viaţă – scrie „Întoarcerea”.
Katarzyna Bereta
Îngerul
se grăbea
spre cer
la jumătatea drumului
văzu pământul
s-a oprit
o clipă
a rămas
peste veacuri
Jolanta Szymska-Wiercioch
Deconspirare
prea repede iubim
(poate numai noi poeţii)
prea repede înşelăm
(femeia bărbatul cuvântul)
prea repede abandonăm
(când ne resping pe noi poeţii)
prea repede trecem
(toţi)
în spatele geamului
prea repede trece fiecare pas al nostru
(de fapt un pas pe gheaţă)
prea repede punem talpile
(feminine şi masculine)
pe geam.
pentru cei fără patine
lovitura este şi mai puternică
Michał Pietniewicz
Acoperire
stau goi la marginea stâncii
tot ce bem, tot ce scoatem din noi
la drept vorbind nu înseamnă prea mult
doar ceea ce e ascuns înseamnă ceva
dar poeţii nu ştiu acest lucru
poate îl ştiu psihiatrii în halate albe
poate Iisus în cearceaful său de lumină
dar înainte de a mă împinge acolo încă
voi fi în stare să scriu ceva măr copac
măr pară şi scrânciob lumina nu curge
lumina este iar ce e înăuntru e viaţă
mă întreabă ce e de făcut răspund da
pentru a nu o răni poţi să-i scrii
ai un picior în izvorul întunecat
cu al doilea calci trotuarul gri şi baţi
ritmul iar colecţionarea zilelor tăcerii
a încetat să mai fie atât de importantă
că poţi să pierzi ceva şi poţi ceva să câştigi
ce-ai câştigat? Dacă este adevărat
şi nu o înşelătorie în care păşeşti cu încredere
poate îl întrebi pe Iisus sau pe Dumnezeu de ce
dar această întrebare îşi pierde importanţa în perspectiva
a ceea ce este
că ai scris cândva pe piele şi acum curgi
sub apă în apă ai devenit peşte înotător
concomitent la suprafaţă şi în adâncuri
şi pământul solid nu-l pierzi de sub picioare
din tine se revarsă întunericul pe stradă
în băltoace
pierzându-te pe tine te-ai câştigat pe tine
din tine se revarsă întuneric profund
peste oameni zâmbitori cu umbrele
şi doar uneori doar uneori
se strecoară câte un porumbel
Antonina Sebesta
Sens
să te semnezi
pe fiecare nor
să îmbrăţişezi
prima zăpadă
măcar o dată să salvezi
soarele să nu apună
doar toate acestea
mai au un sens
Jerzy Paruszewski
Libertatea cuvântului
copiii nu ascultă
Părinţii
bolnavii
Doctorul
credincioşii
Biserica
politicienii
Alegătorii
bancherii nu aud
nici zornăitul monedelor
viramentele prin computer
sunt fără foşnet de bancnote
nimeni nu aude
Ţipătul
doar Poeţii îi ascultă
pe Poeţi
Atât
Aleksander Nawrocki
Iubire
Iubire – lac în care
înfloreşte regretul frumuseţii,
când cade zăpada
peste zilele defrişate ale copilăriei,
peste oraşele de după război,
până ce apare femeia,
– pretext al visării
înserarea fără de arbori,
în care lacul îşi caută sufletul.
Marzena Mackojć
Femeile şi ciocolata
De ce femeile iubesc atât de mult ciocolata?
Îi alintă gustul atât de prudent.
Nici când o văd în gura altei femei
nu simt invidia.
Totdeauna va exista suficientă
se topeşte…
fierbe…
De ce femeile nu iubesc ciocolata?
Pentru că gustul ei alintă,
lasă urme,
promite
şi mereu trădează…
se topeşte..
fierbe…
Bărbaţii azteci au conceput această apă amară,
ca să ne seducă…
Sau poate
totul este cu mult mai simplu:
în gura femeii persistă încă gustul acru
al mărului.
Stefan Żagiel
Poate…
Zace pe trotuar
Poate moare
Poate este flămând
Poate nu se poate ridica
şi aşteaptă o mână întinsă…
Sau poate crede
în alt Dumnezeu
Poate a votat
un alt preşedinte
Deci poate fi un duşman…
Paweł Mendakiewicz
Eşti…
Eşti precum ceaţa dimineţii,
delicată
precum cerul de catifea
fragedă
şi fierbinte ca focul din cămin,
veselă precum primăvara
şi sensibilă ca vârfurile degetelor.
Ochii tăi
sunt scântei jucăuşe,
cântecul buzelor tale
este balsam vindecător al rănilor.
Ascultându-te
descoperi stele.
Iubirea ta
înseamnă speranţă.
Krystyna Krzyżanowska-Nastulczyk
Tai ceapă
deja simt primăvara
deşi e atât de frig
castraveţii se tulbură
chiar în borcane
iar tu îmi spui
că va trebui să părăsesc
casa mea
când voi fi bătrână
casa plină de lucruri vii
şi de pereţi vorbitori
tai ceapă
plâng
Barbara Gruszka-Zych
* * *
o singură casă stă dreaptă
între firele de iarbă aplecate
cât voi putea să-mi sprijin privirea de ziduri
în spatele cărora mama toarnă lapte în farfurie
fără să se teamă că o mătură vântul
Zofia Walas
Uimire
Nenumărate sunt operele Tale, Doamne
Mă simt salvată de câte ori le privesc
Şi tac în faţa măreţiei acestora
Dar nu-mi pierd credinţa în cuvinte
Benedykt Kozieł
Prin pădure
Merg
după cuvânt
ca prin pădure
fiecare pas este un copac
cu cât mai departe
cu atât mai multe cuvinte
Krystyna Godlewska
* * *
Înfrângerea
poate fi şi ea valoroasă.
De aceea
se merită să lupţi
chiar şi cu cei
care pierd
Ryszard Grajek
Când vine moartea
Când părăsesc această lume
papa, regele preşedintele, cineva important
ne cuprinde o mare tristeţe, jale
durerea va trece cândva… va veni cineva nou
Când moartea ne răpeşte
mama, tatăl, copilul, pe cineva apropiat
lumea întreagă se prăbuşeşte peste noi
durerea rămâne… nimeni nu-i poate înlocui
Zbigniew Teper
„Ştergerea memoriei”
îşi şterge urmele
urmele duc către clădire
în pod
la flaut
la întreruperea amintirilor
ele aiurează
aiurează şi scheaună
iar sabia-ţi de samurai era albastră
un fel de fragment de cer
cerul este nevinovat
şi negru
când vine furtuna
şi tulbură memoria
memoria se găseşte cel mai mult în sânge
ea este mai memorabilă dinspre inimă
inima adormită nu produce tulburări,
aritmia apare abia atunci
când sângele inundă
amintirile
Franciszek Nastulczyk
Limba pietrelor
limba pietrelor nu e pentru oameni
trebuie să trăieşti o mie de ani
pentru a auzi prima vocală
întâmplător
când marea e tăcută
şi deja nu mai e speranţă
Jan Szafron
Bărbat matur
bărbat matur
întreţinut de mamă
nu a mulţumit
vânătăile de pe faţa ei le explică prin cădere
de ce unii mor
şi eu nu
priveşte fereastra
de ce trebuie să sufăr atât
geamurile plâng cu toamnă târzie
în acvariu porcuşorul
roade un morcov
Ewa Witke
Curcubeu
Cu versuri mă îndepărtez de tristeţe
precum cu vâsla mă îndepărtez de ţărm
înecată în propria-mi presimţire
îngăduinţa unui destin crud
trăiesc din plin
pierzându-mi pantofii
ajung din urmă surâsul
iubirea priveşte mirată
spre mine
în curent e aer îmi aşez
zilele pierdute
să adie
curcubeul zilei de mâine
aşteaptă
Barbara Solarska
Întoarcerea din călătorie
întind prin unghere
oglinzile fiordurilor
vuietul cascadelor
pe un trotuar obişnuit
mă împiedic de stânci
şi de lacurile gheţarului
peisaj prea frumos
pentru a încăpea
în versul meu
Tomasz Gruca
***
Luna zâmbeşte
prin fereastra de lemn
frunzele foşnesc
în vechiul cămin
o strigă de aramă priveşte
din spatele ferestrei
tu dormi sau aştepţi?
plimbarea de seară
pe marginea cearşafului
Piotr Zemanek
Înlemnire
mama mea a murit pentru noi precum Hristos – întinsă pe patru scânduri de pat
zilnic zi de zi pe rând pentru toţi şi pentru fiecare în parte
a suferit pentru nenumăratele mele josnicii înşelată de tata pentru credulitatea fiicelor
pe acel dreptunghi pavat cu cuie asemenea pieţei oraşului a vrut
să răscumpere toate podgoriile părăsite şi fiecare ciorchine de struguri
ca şi cum n-ar fi ajuns că El a murit deja pentru a ieşi apoi din mormânt
moartea n-a vrut să vină după ea de-a lungul vieţii deşi mama i-a deschis uşa
cu ospitalitate şi umilinţă a ajuns cu încăpăţânare la mal cu barca din patru scânduri
privind în abisul ceresc prin oglinda ce separă adâncul de spaţiu
scrisă pe copac precum madona pe scândura icoanei aşezată pe patul noduros
între patru scânduri ale căminului i-a crescut cocoaşa înlemnind singură şi tăcută
fără zarvă mulţimi de gură cască elevi dezamăgiţi şi femei amăgitoare
număra şoptind mătăniile din lemn făcea să plutească copacul durerii în jos
Magdalena Wegrzynowicz-Plichta
Îndoială
Chiar şi atunci (mai ales atunci) când ţi se pare că
toţi zeii te-au părăsit – închide ochii apoi deschide-i larg
chiar dacă un înger de serviciu (paznic) rămâne lângă tine –
răspunderea lor nu este egală cu obişnuita noastră
solidaritate comună
pizma şi invidia le sunt necunoscute de aceea înainte
de a ridica glasul împotriva judecăţii divine inspiră adânc –
gândeşte-te la adevăr milostenie şi frumos
şi la nimic altceva – că nu-ţi este dat să ai mai mult decât mai mult
Mirosłav Bruck
Piatra de hotar
O piatră de hotar îngălbenită
despică râul care nu ştie nimic despre aceasta
ca şi cum apa şi dragostea ar putea fi despărţite
Bătrânul filozof cu bastonul întors
alege desişul pădurii
pentru nevoia de a defini omul
Câinele său lovit de lacrima meteoritului
arde precum un semn
Juliusz Erazm Bolek
Trăire
nu ştiu unde sunt
vreau să mă întorc la mine
nu am bilet
nu am bani
nu am ceas
nu ştiu care e ora
nimeni nu poate
să spună ceva concret
poate e devreme
poate e târziu
poate e prea târziu
nu se ştie
să aştept sau să mă grăbesc
nimic nu se ştie
nici un ceas
nu arată
o oră concretă
sau este stricat
ceasurile deştepte
nu arată
care este timpul
pentru că timpul
ca gen al spaţiului
nu se poate arăta
se poate
numai trăi
Barbara Jurkowska
Clipa
Azi numai vântul
cunoaşte taina ierburilor
scrisă cu violetul spinilor
Soarele atrage umbrele
şi ascunde pământul în mărăcini
În fântâna singuratică
tăcerea ascunsă reflectă
visarea noastră
Stefan Jurkowski
Mica elegie
tăcere şi fotografii vechi
un scaun deplasat neglijent
umbre ascuţite rănesc lumina
de-acum nu ne mai întâlnim aici
nu mai vindecăm lumina
nu mai măturăm întunericul
nu mai scoatem oamenii captivi
din interiorul fotografiilor
ei se eliberează singuri
vin după mine
în tăcerea lucrurilor părăsite
şi a propriilor chipuri
văd lumea moartă
şi pe a mea – mereu vie
râd spre mine
de mine – –
Uta Przyboś
Chiromanţia, astrologia şi…
în palme îmi cuprind faţa
închid ochii
sunt catifeaua obrajilor
lăcomia nasului
duritatea craniului
cu faţa îmi simt palmele
oare cu palmele îmi formez faţa
tulburare
îmi îndepărtez mâinile şi văd
devin tot mai îndepărtate
liniile papilare
urmele traiectoriilor stelare
înscrisul vieţii
sunt chiar numai
o copie a lumii
după asemănarea Sa?
Ludmiła Janusewicz
Două paralele
Ceea ce s-a petrecut între ei doi
în general n-ar trebui să se întâmple
dar lor li s-a întâmplat
Sunt ca două drepte paralele
care accidental s-au întâlnit
De unde ea a tras concluzia
că este la infinit
că aceste drepte doar acolo
se întâlnesc
Şi dacă ea le-a întâlnit
e clar că nu poate fi
în altă parte
Mieczysław Kozłowski
Atât de puţin din tine
încă o dată invoc grădina
cu imaginea arţarului nostru – timpul
a îngropat scoicile cântătoare
talia sorilor
talia surorilor – toate
sunt în cutia cu fotografii
rochii risipindu-se precum nisipul
pălăria geloasă pe zâmbetul
din obiectivul negru
atât de puţin din tine
în festivitatea de familie
neatins serviciu de porţelan
– uşa dinspre stradă nu vrea să se deschidă
la fiecare atingere
îi cade clanţa
Zbigniew Milewski
Hi, hi
Sub copac zace un bătrân beat. Trec pe lângă el
privindu-l din autobuz. E dezbrăcat,
deşi e cineva important. Învăţător.
În jurul său câteva eleve mici râd
îi ating cu degetele penisul şi măsoară.
Iar mătuşile din jurul meu sunt foarte supărate.
Hi, hi – sar ele pe scaune. Pariază pe lungimea
însumată, oare ce va spune preotul. Hi, hi
duminică la slujbă va citi despre fiicele lui Lot.
Anna Magdalena Mróz
Părul
Mi-ai atins părul – tăcutele vise ale unui gând
Adormite sub paleta roşului din frunze.
Ai fi uscat ploaia, asemenea unui vânt blând,
Dacă îi zăreai goliciunea, lucind printre umbre…
Îţi simţeam degetele – alaiul dorinţelor tale
Alunecând pe a părului cărarea ruginie,
S-ar fi oprit timpul – dacă ai fi venit mai devreme,
Şi ai fi iubit goliciunea… pădurii adormite…
Kazimierz Świegocki
Când miazănoapte
Când miazănoapte
îşi ţine ritualul pâgân
al arderii orelor tăiate
pe rugul conştiinţei
se trezesc în mine
zilele trecute
şi tac.
De aceasta mă tem cel mai mult.
Din lirica poloneză contemporană
Bernadeta Krawiec
Beata Kępińska
Edyta Maria Hanslik
Renata Batko
Wacław Kostrzewa
Aleksander Sokołowski
Wojciech Wiercioch
Katarzyna Bereta
Jolanta Szymska-Wiercioch
Michał Pietniewicz
Antonina Sebesta
Jerzy Paruszewski
Aleksander Nawrocki
Marzena Mackojć
Stefan Żagiel
Paweł Mendakiewicz
Krystyna Krzyżanowska-Nastulczyk
Barbara Gruszka-Zych
Zofia Walas
Benedykt Kozieł
Krystyna Godlewska
Ryszard Grajek
Zbigniew Teper
Franciszek Nastulczyk
Jan Szafron
Ewa Witke
Barbara Solarska
Tomasz Gruca
Piotr Zemanek
Magdalena Wegrzynowicz-Plichta
Mirosłav Bruck
Juliusz Erazm Bolek
Barbara Jurkowska
Stefan Jurkowski
Uta Przyboś
Ludmiła Janusewicz
Mieczysław Kozłowski
Zbigniew Milewski
Anna Magdalena Mróz
Kazimierz Świegocki
Traducere din limba poloneză: Valeriu Butulescu