Traducere Valeriu Butulescu

 

Muzele

Cu corpul meu

aleargă mii de muze,

atât de repede

în vârful degetelor

în grabă,

sunt foarte mărunte,

dar atât de capabile…

e imposibil de prins

această inspiraţie în mişcare…

Aştept şi sper să vrea să se-odihnească

să aţipească…

să se răcească în timp…

dar atunci vor deveni

atât de simple,

că nici nu o se le mai vreau.

Îngerul gândurilor mele

Regretatului meu bunic,  Leonard

 

L-am rugat pe îngerul gândurilor,

să-mi arate ce mă aşteaptă…

Am închis uşor ochii şi i-am întins palma…

privind pe-ascuns…

el s-a uitat,

dar în locul unei călătorii spre alte lumi

mi-a amintit o scurtă poveste:

,,Pene negre,  vânt şi tulburare.

ţipătul cerului.

mari lamentaţii…

câţiva paşi,

trambulina raiului

interzisă acolo

vechiul

oracol

sumerian.

În epicentrul

oraşului

Unug

taina nemuririi.

Tu mergi pe urma lui Ghilgameş.”

Asemenea basm îmi citea bunicul, la culcare.

Femeile şi ciocolata

De ce femeile iubesc atât de mult ciocolata?

Îi alintă gustul atât de prudent.

Nici când o văd în gura altei femei

nu se simt trădate.

Totdeauna va exista suficientă

se topeşte…

fierbe…

De ce femeile nu iubesc ciocolata?

Pentru că gustul ei alintă,

lasă urme,

promite

şi mereu trădează…

se topeşte…

fierbe…

Bărbaţii azteci au conceput această  apă amară,

ca să ne seducă…

Sau poate

totul este cu mult mai simplu:

în gura femeii persistă încă gustul acru

al mărului.

Un mic tablou

O zi nouă. O plajă de oameni

se vede prin fereastra mea,

ca un tablou de puzzle-uri bine potrivite.

Stau rezemată de parapet  la limita

zonei de confort propriu şi mă întreb

dacă trebuie să mă cufund în acest tablou.

Mă tem să nu rămân în el,

Chiar dacă, cine ştie.

 

Uscat

Se dedică doamnei. Łucja Czetyrkowska

– Disciplina preferată?

– Matematica.

– Matematica? Dar este o ştiinţă uscată, numere seci…

– Uscată? Ascultă numai: 3 mii de oameni mor pe minut, 15 milioane flămânzesc în stradă, 5 milioane de copii nu au părinţi, în fiecare secundă cineva se sinucide…

– Încetează! Simt că am ceva uscat în gât…

– Da? Dar pe obrazul Tău se scurge o lacrimă. Oare eşti sensibil la numere uscate?

Iluzie

,,Fiecare din noi are dreptul la propria interpretare a cifrei…”

 

Simplul 6 – este ceva nesăbuit, dar …

6 zeci de perechi de viori acordate

pe primăvara lui Vivaldi – e deja o simfonie a poeziei.

6 tone de petale de tămâioare – e lunca fanteziei lui Romeo.

6 mii de stele – cerul tău, mic dar propriu.

6 în manual – număr natural din mulţimea numerelor reale ale infinitului.

6 ani şi nimic…

Pentru un timp atât de scurt, o avalanşă de împuşcături, zgomot, plâns şi lacrimi.

6 milioane undeva  în lagăre au dat piept  cu un destin diabolic.

6 ani a durat acel coşmar inuman,

6 ani săpaţi în marmura crimei umanităţii,

6 puncte după virgulă şi, … …

ajunge.

Teleportare

S-au scris deja atâtea despre sfârşitul lumii,

 că mintea nu le mai poate cuprinde.

Cum ai putea să-l întâlneşti?

Închis în Catedrală, în mijlocul falşilor credincioşi?

Cu cei apropiaţi, în casă, la masă?

Pe balcon, bând vin scump?

E original.

Nicăieri şi oriunde.

Singur, într-o gaură neagră.

Aha, se pare că te-ai ascuns în faţa lui Dumezeu.

Te salut.

Din păcate.

O teleportare bruscă într-un loc mai bun.

Amintiri

Să ne construim amintirile

şi să ne înconjurăm cu ele

asemenea unor ziduri de apărare.

Să facem aşa şi pe dincolo,

După care repetăm totul,

pentru a putea să ne amintim.

Te implor: fă-ţi propriile amintiri

 şi nu le lua pe ale mele!

Eu mă tem

de neant…

***

Tu eşti rugăciunea mea

pe care o fac zi şi noapte.

N-am putut să număr pe degete

ploaia de săruturi,

marea implorărilor mele…

pe limbă mi-a încremenit numele tău

şi strigătul neîntrerupt după ajutor.

Lacrima mea din ochii tăi

o şterg cu batista amintirilor dragi.

Mă cuprinzi puternic şi sensibil,

e timpul să dăm totul uitării.

Voi creşte din nou

iar când zorile îmi vor lua viaţa,

să mă sădeşti în grădina ta,

pentru tine încă o dată

voi înflori.

Ecoul muzicii

Mirosul florilor m-a ameţit,

cântată pe corzile inimii, a ciocârliei melodie,

această lume nu se poate înjumătăţi…

Ecoul muzicii este etern, în fiecare din noi dăinuie.

Plimbându-mă pe curcubeu, mă rătăcesc în prismă,

vraja culorilor fiecare scânteie o ştie.

Nu reuşeşti să fugi, nu trebuie să ai teamă,

ecoul muzicii este etern, în fiecare din noi dăinuie.

Beată de bucurie, sărutată de soare,

Fug în pădurea albastră, unde aleargă vântul de munte.

O, clopote de argint, vă rog: „Sunaţi!”

Ecoul muzicii în inima mea mereu să cânte.

„Basm! Nu e iluzie!” — strig cu bucurie.

E adevărat, cine ar putea să reziste primăverii?

Iar muzica, acolo-n depărtare, continuă să cânte…

Simbolul aurit al speranţei

 

Şarpele ispiteşte cu mărul – dar Eva nu mai are dinţi.

Şi iar am reuşit!

Orbul care a cântat istoria Troiei – a răguşit

şi acum nu poate vorbi.

Cain este la închisoare, pentru că Abel l-a dat în judecată.

Răul dublu pierdu de două ori – acum deja

ne apără căştile albastre.

Pe noi?

Urmele de pe lună, înregistrate la Holywood.

Al treilea rău nu-l poţi opri– un proiectil nuclear

şi nu mai suntem…

 Noi?

Stop.

Tăcere.

Minune.

Sfera aurită

 la picioarele Fatimei şi …

speranţa

 într-un mâine mai bun.

Inspiraţie

 

Şir de corali din pistrui

dăruieşte feţei de copil

şi coase-i portretul pe fundalul peisajului

cu pădurea celor o mie de zâmbete.

Arată-le necredincioşilor o parte din Dumnezeu

şi ia ultimul nu,

pentru ca expresia feţelor lor

să nu-mi strice opera.

Înrămeaz-o

şi agaţ-o pe uşa de la ghena de gunoi.

Oare aşa arată inspiraţia?

În simplitatea ei, invizibilă,

minunată şi goală,

adevărată, inspiraţie trecătoare.

Cele două feţe ale lunii

 

Am privit, cândva, îndelung stelele…

Odată am zărit chiar

pe doamna dragoste şi de domnul timp

pe Lună.

Cu siguranţă a fost o întâlnire din întâmplare,

se simţeau oarecum stânjeniţi…

Pe acest corp ceresc

la care oamenii au tânjit atât de mult,

a avut loc prima lor întâlnire.

A patra coordonată a tempospaţiului

a hipnotizat-o pe doamna Eros

ce cu clepsidra se juca…

încoace şi încolo…

Iubesc, nu iubesc, iubesc…

acest joc ar fi putut dura un secol, dar

deodată de emoţie, sau din excitare,

sau poate mai degrabă de frică…

că doar doamna dragoste

avea atâţia admiratori pe Pământ…

Domnul timp a rotit acele de ceasornic

întemniţîndu-şi iubita pe Lună.

Eros a cedat într-un mod elegant

din dragoste…

Poate de aceea vedem doar o faţă a lunii…

 Poate de aceea  dragostea, la orice vârstă

este întinerită de domnul timp…

Poate de aceea privim spre lună,

atunci când ne e dor de cineva…

Soră a Nopţii

Dedicat surorii mele Agnieszka

 

Soră a Nopţii,

vino, stai de vorbă cu mine.

Povesteşte-mi cum întunericul absoarbe durerea

şi din aceasta noaptea se naşte.

Vino şi cântă-mi despre felul

în care muzica

înfăşoară cu note corpul tău

şi-ţi smulge din el sufletul la plimbare,

pentru a-l rătăci…

Vino, să tăcem împreună

şi să ne trezim din nou…

anunţă-ţi venirea printr-un vânt cald…

îţi sunt tare datoare…

ceilalţi cu tine să vorbească în somn…

Vino…

cu Tine trăiesc.

Soro…

Firul Ariadnei

 

Legătura dintre prieteni

este ca firul Ariadnei

lăsat

în labirintul

potecilor omeneşti

şi reţelelor telefonice,

în labirintul convorbirilor,

mâniei şi râsului.

În labirintul

ce favorizează  comunicarea

bilaterală continuă.

În acest labirint, fiecare scrisoare –  e o  mare

aventură a lui Gulliver,

oameni mărunţi ca un grăunte de sare

la distanţă mare, precum viaţa

încearcă să păstreze ce au mai scump…

Acupunctură spirituală

Bunicei mele iubite, Stanisława

Fug de realitate.

Îmi înţep propriul corp

cu acul de aur al dorinţelor omeneşti.

Chinezeşte – de-a lungul meridianelor,

îmi ascund tatuajele

amintirilor mele, care rănesc.

Fug de realitate

în noua linie a timpului,

arunc rolex-ul de aur

şi vând ceasul deşteptător al buniciii.

Fug.

Fac faţă chemărilor,

aşa cred.

Chiar dacă nu-i cred,
pe cei care spun:

,,Totul va fi bine’’.

În cotlonul sufletului ştiu,

că mai degrabă

 „totul va fi’’.

Îngheţată.

Îndepărtată.

Ştiu că mă întorc.

O să apar pe neaşteptate

şi o să vă uimesc,

cu prezenţa mea.

 

Viitor

Oare te gândeşti la apus, fără să vezi dimineaţa?

Închis cu oamenii în coridorul timpului

te cufunzi în spuma fierbinte

şi începi să-ţi numeri ridurile,

următoarele lipsuri din experienţa

vieţii Tale.

Aburii care se ridică,

de parcă am fi într-o baie turcească

Te transformă

în soţia unui şeic,

îmbogăţindu-ţi fiecare organ,

fiecare ţesut,

fiecare celulă

cu dulce sudoare…

Plăcerea de scurtă durată se termină cu o plecare.

Conştientizezi – îţi lipseşte experienţa,

nu ai riduri,

nici soţ…

Din fericire

nu vedem departe în viitor.

Requiem

Prietenii artificiali ne dăruiesc  un zâmbet artificial,

cu un zâmbet artificial cucerim lumea,

cucerind lumea primim flori artificiale,

oare leacul pentru orice boală e moartea artificială?

Aud în fiecare zi un requiem

dedicat adevărului…

Vise

se dedică prietenului Dariusz Kaplewski

 

Aranjez lumea cu atâta grijă,

şi fac pioni din stele,

rătăcesc noaptea prin ambră,

şi caut praful urmei mele.

Rebegesc îndelung în spuma rece,

până scot grija existenţei din mine.

Ascult cântece de harfe

ştergând din inimă ceara de albine.

Cât de departe visele mele

mă vor risipi pe câmpuri,

pe creste de munţi va trebui să-alerg?

Şi cum să înţeleg încotro să fug?

Câtă vreme visele mele,

vor urmări sensul existenţei,

oare voi reuşi să-l cuprind şi să-l înţeleg?

Unde este capătul călătoriei mele…

Ca un puzzle, visele mele

transformă lumea în tablou de foc,

construind, mă joc ca un copil,

dărâmu-l, ca pe-un castel din cărţi de joc.

 

 

SOS

se dedică lui Jurgis Sinkeviczius

 

Te salut dulce,

dacă citeşti să ştii că-s bine!

sunt pe fundul oceanului şi număr peştii.

Am luat credit de la viaţă,

şi merg cu taxiul  ,,libertatea‘‘

pe banda existenţei mele.

Acasta a fost mereu prea puţin,

aşa că de la pisică am furat

cele nouă probe  pentru spectacolul final,

stabilite de natură

şi am ridicat coada sus.

Înţelegi:

… — …

(trei puncte trei linii trei puncte)

ştii să citeşti?

acum ridică-te ieşi în linişte.

Găseşte-mă!

Nu pot să număr la infinit.

Lui Morse însă, pentru alfabet

îi voi mulţumi ceva mai târziu…

 

 

A nu fi tu însăţi

Vreau să fiu cum a fost ea

 înainte de a-şi întâlni soţul

sau ca el

cât a ştiut să se bucure de viaţă

Vreau să mă arăt în acest moment,

când ea a cunoscut fericirea,

iar el, făcându-şi de cap fără teamă

umbla cu viaţa

în lesă.

Vreau să fiu cu ei acolo

unde oamenii îşi sufocă propriile vise

şi nimeni de nimeni nu-şi aminteşte,

unde oraşul doarme deja de veacuri

iar răgnetul  animalelor sălbatice

este poezie.

Vreau să-mi ascund faţa în clipa primăverii

şi în mulţimea oamenilor să fiu podoaba

vreau să fiu ca ea

sau ca el

astfel ca niciodată

să nu mai fiu

eu însămi..

 

Introducere

Deschide introducerea ta prăfuită

Şi aminteşte-ţi că doar oamenii sunt adevăraţi,

Mai ales în staţie

pe timp de ploaie…

că ceasul deşteptător doar o dată se pune să sune,

pentru a nu rata totul şi pe toţi.

aminteşte-ţi venirea ta pe lume,

că trebuie să păstrezi doza de  m&m

pentru următoarea întâlnire

că nu o dată ai tăcut în mod conştient

că tot a treia curbă

fericeşte şi răneşte

că tu nu eşti doar tu,

Iar punctul

nu înseamnă nimic.

 

Ciudat

Ce înseamnă să stai între doi îndrăgostiţi?

Nimic. Vrei să te evapori cu precizie atomică.

Ciudat.

Ce înseamnă să vezi doi îndrăgostiţi?

Nimic. Vrei să eternizezi momentul pe retină şi să explodezi

ca o bombă cu legături nucleare.

Ciudat.

Ce înseamnă să visezi doi îndrăgostiţi?

Simţi pe moment iluzia  plăcerii.  Şi din nou –

ciudat.

Ce înseamnă să fii unul din cei doi îndrăgostiţi?

Nimic, şi totodată totul.

Imponderabilitate în condiţiile atmosferei terestre.

Probabil, merită totuşi să te îndrăgosteşti.

 

 

10 arginţi

Am cumpărat gândurile Tale

Curate şi neinfestate.

Am mototolit şi am cusut

Inima Ta cu un ac

Turnat dintr-o monetă.

Am cumpărat timpul Tău,

Credinţa şi sentimentele,

Am cumpărat totul!

De ce taci

Nu fii supărat,

Dacă Te doare,

Plătesc.

Voi pune zece

Arginţi pe tavă

Şi cu curaj mă întorc

Pe Golgota

Mea.

 

 

Talent

Nu pot să scriu.

La jumătatea drumului spre munte

am luat-o la stânga

şi am aruncat resturi de talent

cu mâna pentru cei dla tych,

cel vor folosi aşa cum se cuvine.

 

Cei care au muntele lor propriu

şi nu vor umbla cu nasul pe sus.

Cel mai important e să dezvolţi şi să înmulţeşti,

să dematerializezi drahma materializată.

Nu pot să nu scriu.

 

 

Atentat la poet

Dacă alegi momentul potrivit,

atunci atentatul asupra poetului

poate să reuşească…

Când scrie,

s-ar părea că e

atât de vulnerabil,

într-o altă lume.

Nemuritor.

Deci poate e mai bine să nu încercaţi,

deoarece  cu poeţii

nu poţi face niciodată remiză.

 

 

 

„Consider că  Marzena Mackojć este o stea în devenire pe firmamentul poeziei de limbă poloneză din Lituania. A fost prima care a renunţat la  tradiţionala convenţie lingvistică, specifică secolului trecut, şi scrie într-un limbaj  contemporan, într-o manieră concisă şi  convingătoare. Versurile ei sunt scurte reportaje sensibile despre lumea zilelor noastre, de un umanism profund, reprezintă probleme diverse, precum foamea în lume, vise spulberate,  şi sensibilitatea modernă, bazată pe prezentarea de fapte, şi nu pe iluzii.

Sunteţi rugaţi, dragi Cititori, să lecturaţi versuri, precum ,,Uscat” – care este o compoziţie ironică  despre matematică, ce poate mişca până la lacrimi, dar nu prin cifra Pi sau logaritmi, ci prin faptele transpuse anumite drame în numere, de exemplu, numărul copiilor flămânzi sau numărul de sinucideri.

Marzena nu foloseşte frecvent  adjectivele în poezia ei, ci prin substantive şi numerale  arată atrocitatea acestei lumi, lume în care ea încearcă să  regăsească  sentimente şi credinţă. Sunt versuri care conving, nu prin imagini pseudopoetice,  ci printr-un limbaj din domeniul matematicilor, filosofiei şi eticii (vezi versurile „Vis“, „10 arginţi“).“

 

Aleksander Nawrocki,

Redactor şef al revistei  „Poezja dzisiaj” („Poezia azi“),

organizatorul Zilelor Mondiale ale Poeziei

sub patronatul UNESCO

 

Versurile poetei  Marzena Mackojć se remarcă prin sinceritate, au faţă proprie şi stil original, aşa cum, de multe ori nu-şi permit nici poeţii consacraţi, iar începătorii frecvent îi imită pe cei mari. Marzena se prezintă ca o poetă pe deplin formată. Desigur, este foarte, foarte tânără, iar experienţa ei nu este atât de bogată. Totuşi, ştie să o transforme, prin conştiinţa ei, în substanţă poetică, este în măsură să se ridice la nivelul unor generalizări artistice, încărcate  de sensuri profunde: „Aud în fiecare zi un requiem /dedicat adevărului…”  Urmează versuri subtile şi adânci care pot mişca în profunzime, atunci când găsesc puncte comune cu experienţa fiecărui cititor, care nu a uitat ce este iubirea şi simţirea în lumea noastră rigidă şi pragmatică: Voi creşte din nou / iar când zorile îmi vor lua viaţa, / să mă sădeşti în grădina ta, / pentru tine încă o dată / voi înflori.“

„Femeile şi ciocolata” constituie a doua carte a poetei. Şi, aşa cum se ştie, a doua carte este mai importantă şi mult mai dificilă  decât prima. Prima carte  poate fi întâmplătoare, a doua  poate deveni o regulă fundamentată. În acest caz, a doua carte este o reuşită. În ea, ca pe pe o  hartă anatomică  sunt prezenate toate  arterele, venele şi sângele circulând  prin aspiraţiile spirituale ale poetei. Punctele de durere şi punctele de fericire. Punctele de susţinere şi punctele de creştere. Pe cel ce a luat contact cu versurile Marzenei îl aşteaptă  descoperiri şi invenţii noi, ea reuşind, cu un deosebit tact poetic, să conducă cititorul în lumea interesantă şi complexă a experienţelor şi trăirilor ei. Îi doresc poetei versuri noi, cărţi şi descoperiri noi şi interesante. .

Sergiej Głoviuk,

poet, traducător, autorul antologiei poeziei popoarelor slave

„Cei lipsiţi de imaginaţie, de data aceasta tac!”

Versurile poetei Marzena Mackojć  sunt un carnaval de metafore proaspete. Aş numi acest volum „ Zbor liber“, Zborul liber al poetei. Al poetei libere  de a-şi alege forma versurilor sale.  Libere de a-şi alege  subiectele, intonaţia, aluziile şi metaforele.

Evenimentele nelogice sunt totuşi logice.“/ Cei lipsiţi de imaginaţie de data aceasta tac./ Cei ce-o au în exces / stau pe pana mea ca pe o luncă./ Peste luncă se ridică norii./ şi apare poezia  norilor…” – cuvintele poetei  vorbesc despre versurile… Poetei  care îi aşteaptă pe oamenii cu imaginaţie „Cei ce-o au în exces / stau pe pana mea ca pe o luncă.”, în locul unde, „se ridică norii/ şi apare poezia norilor…”.

Unele versuri ale  Marzenei Mackojć au sonoritatea unor însemnări făcute pe manşetă, altele  par o comunicare răsturnată cu lumea, iar altele, un jurnal, mişcător şi captivant prin sinceritatea sa. Autoarea priveşte lumea  şi îşi scrie descoperirile proprii sub formă de versuri, uneori inegale, dar prin aceasta şi mai sincere, alteori, cu precizia aforismului. Marzena îşi concepe o realitate proprie, magică şi poetică, refugiindu-se în lumea poeziei, departe  de realitatea lumii crude a oamenilor.

Ştiu ce înseamnă pentru scriitor cotidianul, cuvintele care roiesc în minte, precum în stup, albinele sălbatice. Adesea, aceste cuvinte sunt foarte greu de domesticit după care, şi mai greu, sunt slobozite pe fila albă de hârtie. Într-adevăr, nu este uşor să încropeşti un text, când ţi se pare că toate s-au spus deja înaintea ta… Cu toate acestea, te îndrepţi către masa de lucru pentru a lua loc şi pentru a scrie, parcă pentru întâia oară, ca şi cum  nimeni nu a mai fost înaintea ta.

Plautus a spus cândva : „Fiecare ascultă numai ce înţelege”.

Dacă scuturăm puternic cele mai groase publicaţii ştiinţifice, nu vor cădea din ele  nici un fel de gânduri adânci. Sensul apare doar atunci când cititorul interpretează textul.  Deci, versul capătă sens în funcţie de inteligenţa cititorului, de experienţa sa sentimentală şi de viaţă. Ceea ce în literatură are însemnătate pentru cineva, altcuiva poate să i se pară fără sens. Şi viceversa. La fel este şi cu viaţa. Ea are doar sensul pe care noi i-l atribuim.

Citiţi, ascultaţi, încercaţi să găsiţi… Şi să vi se reveleze , ceea ce nu s-a revelat celorlalţi.

 

Diana Bałyko,

poetă, dramaturg, membru al  Asociaţiei Internaţionale  a Scriitorilor şi Publiciştilor din Belarus, membru al Uniunii Scriitorilor din Belarus, membru al Uniunii Scriitorilor din Moscova