
Raàma – Flying with Eagles
Zburând cu Vulturii : Visul lui Raàma
Gânduri şi Vise
Read in English – Lire en Français
O zi din Viaţa unui Tânăr Indian
Raàma (Pappu Ram) s-a născut în Himachal Pradesh, satul Bari. Este un tânăr ca mulţi alţii din lumea întreagă, cu vise şi aspiraţii, cu temeri şi inhibări, un tânăr ce dă dovadă de mult curaj dar şi de normale ezitări, cu o înţelepciune venită din tradiţiile ţării sale, mult peste media tinerilor de vârsta lui. Viaţa lui, atât de deosebită faţă de viaţa tinerilor din alte ţări, dar atât de obişnuită în mediul său, se întâlneşte undeva, dincolo de orizonturi, acolo unde doar visele se întâlnesc, cu aspiraţiile altor tineri de vârste apropiate din lumea întreagă.
Lucrează ca pilot de parapantă şi fermier în propria gospodărie, şi consideră că „Fericirea este bună pentru sănătate”.
Lui Raàma îi plac alpinismul, drumeţiile montane, căţărarea, şi a urmat un curs de ghid montan.
Visul lui este să participe la Cupa Mondială a Zborului cu Parapanta şi să fie campion.
Iată cum arată o zi din viaţa lui, transpusă în câteva fotografii:

my village

farmer work

plowing with oxen

traditional cap

with goats

relaxing time

paragliding

snow paragliding

paragliding

flying with eagles

paragliding

take off point of paragliding

way back home

way back home

way back home

way back home

view from top

the forest

me

view from top

evening walk

evening walk with my niece

evening walk

evening walk

evening walk

My niece

evening view

sunset

dinner

the tree

mountaineering

mountaineering

mountaineering

mountaineering